plaja mării – porţiunea de
teren din vecinătatea mării, cuprinsă între cota cea mai scăzută a apei şi
limita terenului neafectat de dinamică mediului acvatic;
plan de intervenţie - ansamblul de
măsuri care se aplică în caz de accident nuclear;
prejudiciu – efect
cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau
mediului provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre;
prepararea minereurilor
de uraniu şi toriu - prelucrarea minereurilor de uraniu şi toriu în
laboratoare de analize fizico-chimice, laboratoare tehnologice, staţii-pilot şi
instalaţii industriale, conservarea şi dezafectarea instalaţiilor de
prelucrare, inclusiv depozitarea finală a deşeurilor radioactive şi restaurarea
mediului contaminat;
produs radioactiv - orice
material radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare
a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin
expunere la radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final
de preparare şi sunt susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice,
medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale;
punct de lucru vital - o zonă în
care se află materiale nucleare, echipamente, dispozitive sau sisteme care pot
fi vulnerabile la acţiuni de sabotaj sau furt;
piesă de înlocuire - piesă
destinată să înlocuiască la un vehicul acea piesă cu care vehiculul a fost omologat
de tip;
plan de intervenţie – ansamblu de
măsuri care se aplică în caz de accident nuclear;
plaja mării – porţiunea de
teren din vecinătatea mării, cuprinsă între cota cea mai scăzută a apei şi
limita teritoriului neafectat de dinamica mediului acvatic;
poluant - orice
substanţă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie
(radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii) care,
introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al
organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale; orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau
sub formă de vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă,
termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul
constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor
materiale;
poluare - introducerea
directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi desfăşurate de om, de
substanţe, de vibraţii, de căldură şi/sau de zgomot în aer, în apă ori în sol,
care aduc prejudicii sănătăţii umane sau calităţii mediului, care dăunează
bunurilor materiale ori cauzează o deteriorare sau o împiedicare a utilizării
mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime; introducerea directă
sau indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau
calităţii mediului, dăuna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o
împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri
legitime din latinescul polluere – a murdări, a pângări, a profana;
poluarea apei - orice alterare
fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă
stabilită, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă
direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire
normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a
interveni alterarea;
poluarea mediului marin
-
introducerea de către om, direct sau indirect, de substanţe sau energie în
mediul marin, inclusiv în estuare, care are sau poate avea ca rezultate efecte
dăunătoare cum sunt vătămarea resurselor vii şi a ecosistemului acvatic,
pericole pentru sănătatea omului, obstacole pentru activităţile pe mare,
inclusiv pescuitul şi alte folosinţe legitime ale mării, degradarea calităţii
de folosinţă a apei mării şi deteriorarea condiţiilor de agrement;
plafon naţional de
emisie -
cantitatea maximă dintr-o substanţă care poate fi emisă la nivel naţional, în
decursul unui an calendaristic;
planuri şi programe - planurile şi
programele, inclusiv cele cofinanţate de Comunitatea Europeană, ca şi orice
modificări ale acestora, care se elaborează şi/sau se adoptă de către o
autoritate la nivel naţional, regional sau local ori care sunt pregătite de o
autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament
sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau
administrative;
plan de acţiuni - plan de
măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate
prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către titularul activităţii
sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul
respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat
al poluării; planul de acţiune face parte integrantă din autorizaţia integrantă
de mediu;
plan de intervenţie - ansamblul de
măsuri care se aplică în caz de accident nuclear;
ploaie acidă – precipitaţii
atmosferice al căror pH este mai mic de
5,6;
probă de referinţă – probă materială
produsă de un institut specializat ce poate fi utilizată pentru a identifica
precizia şi acurateţea tehnicilor de analiză chimică a solurilor
prepararea minereurilor
de uraniu şi toriu - prelucrarea minereurilor de uraniu şi toriu în
laboratoare de analize fizico-chimice, laboratoare tehnologice, staţii-pilot şi
instalaţii industriale, conservarea şi dezafectarea instalaţiilor de
prelucrare, inclusiv depozitarea finală a deşeurilor radioactive şi restaurarea
mediului contaminat;
produs radioactiv - orice material
radioactiv obţinut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui
combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere
la radiaţii, cu excepţia radioizotopilor care au atins stadiul final de
preparare şi sunt susceptibili de a fi utilizaţi în scopuri ştiinţifice,
medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale;
punct de lucru vital - o zonă în care
se află materiale nucleare, echipamente, dispozitive sau sisteme care pot fi
vulnerabile la acţiuni de sabotaj sau furt;
poluant alergizant – poluant care
declanşează în organism fenomene alergice;
poluant asfixiant – poluant care
împiedică asigurarea cu oxigen a ţesuturilor organismului;
poluanţi atmosferici – sunt
reprezentaţi de substanţe şi energie străine sau din compoziţia naturală a
acesteia care în funcţie de concentraţie sau de tipul de acţiune produc efecte
nocive măsurabile asupra omului, animalelor, plantelor sau bunurilor materiale
create de om;
poluant cancerigen – poluant care
poate fi incriminat ca agent cauzal determinant sau favorizant al cancerului;
poluant fibrozant – poluant care
determină sau favorizează apariţia fibrozei pulmonare;
poluant fotochimic – poluant
rezultat din acţiunea radiaţiilor solare asupra unor substanţe prezente în aer;
poluant fotochimic
oxidant –
poluant secundar cu acţiune puternic oxidantă;
poluant iritant – poluant care
determină reacţii subiective şi modificări obiective la nivelul tegumentelor şi
mucoaselor cu care vine în contact;
poluant odorant – poluant cu
miros persistent;
poluant primar – poluant care
se regăseşte în aer în forma în care a fost emis;
poluant secundar – poluant
rezultat în urma unor procese fizico-chimice la care a fost supus un poluant
primar în aer;
poluant toxic specific – poluant care
determină leziuni specifice la nivelul anumitor organe şi sisteme;
poluare atmosferică – introducerea
în atmosferă de către om direct sau indirect de substanţe sau energie care au
acţiune nocivă de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor să diminueze
resursele biologice şi ecosistemele să deterioreze bunurile materiale şi să
aducă atingere sau să păgubească valorile de agrement şi alte utilizări
legitime ale mediului înconjurător;
poluare antropogenă – poluarea
factorilor de mediu, rezultată din activităţi umane;
poluare microbiologică – diseminarea
în mediul ambiant a germenilor patogeni sau condiţionat patogeni, a elementelor
infestate de subiecţi umani sau animali bolnavi sau purtători, ducând la
evoluţia zoonozelor, boli telurice, hidrice, aerogene existenţa acestora fiind
caracteristică ţărilor în curs de dezvoltare;
poluare chimică – o consecinţă
a dezvoltării industriei, agriculturii intensive, transporturilor, urbanizării,
substanţele chimice naturale sau de sinteză fiind utilizate în toate
activităţile umane;
poluare fizică – este sonoră
(zgomote şi vibraţii) termică, radioactivă şi electromagnetică;
poluarea apei – orice
alterare fizică, chimică biologică sau bacteriologică a acesteia peste limita
admisibilă stabilită inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate
produsă direct sau indirect de activităţi umane care o fac improprie pentru o
folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de
a interveni alterarea;
poluarea psihică şi
informaţională – culturală şi spirituală datorată folosirii excesive a
mijloacelor mass-media;
poluarea estetică – degradarea
peisajului prin urbanizare necivilizată, sistematizare iraţională şi amplasarea
de obiective industriale în zone virgine;
poluare electromagnetică – apare în
locuri pe care au fost păduri care au fost defrişate, unde se înregistrează o
stagnare a câmpului electromagnetic al Pământului, copacii jucând un rol de
antene pentru acesta;
poluare
transfrontalieră – poluarea atmosferei a cărei sursă fizică este cuprinsă
total sau parţial în zona supusă jurisdicţiei naţionale a unui stat şi care are
efecte dăunătoare într-o zonă supusă jurisprudenţei unui alt stat;
potenţial de poluare – nivelul
posibil al poluării aerului datorat surselor şi factorilor meteorologici
dintr-o zonă;
prag de acţiune – concentraţia
minimă a unui poluant la care apar primele efecte decelabile asupra
organismelor şi bunuri materiale;
prag de alertă - concentraţii
de poluanţi în aer, apă, sol sau în emisii/evacuări care au rolul de a avertiza
autorităţile competente asupra unui impact potenţial asupra mediului şi care
determină declanşarea unui impact potenţial asupra mediului şi care determină
declanşarea unei monitorizări suplimentare pentru eliminarea şi sau reducerea
concentraţiilor de poluanţi din emisii/evacuări;
prag de intervenţie – concentraţii
de poluanţi în aer, apă, sol sau în emisii/evacuări care au rolul de a avertiza
autorităţile competente vor dispune executarea studiilor de evaluare a riscului
şi reducerea concentraţiilor de poluanţi din emisii/evacuări;
prag de nocivitate – concentraţie
minimă a unui poluant la care apar efecte dăunătoare asupra organismelor;
prealarmare - transmiterea
mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea
producerii unui atac aerian;
preceptori acvatici – ape de
suprafaţă interioare de frontieră sau costiere precum şi ape subterane în care
sunt evacuate ape uzate exceptând zonele de influenţă directă sau de amestec
ale acestor evacuări;
program pentru
conformare
– plan de măsuri cuprinzând etape care trebuie parcurse în intervale de timp
precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu de către autoritatea
competentă în scopul respectării reglementărilor privind protecţia mediului;
protecţia aerului – acţiune de
prevenire şi/sau de reducere a poluării aerului prin măsuri tehnice şi
legislative;
prejudiciu - efect
cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau
mediului, provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare, accidente ecologice sau
fenomene naturale periculoase;
prevenirea şi
înlăturarea efectelor poluărilor accidentale a resurselor de apă - totalitatea
măsurilor şi acţiunilor care implică: măsuri de prevenire, mijloace şi
construcţii cu rol de apărare şi pregătire pentru intervenţii; acţiuni
operative de urmărire a undei de poluare, limitarea răspândirii, colectarea,
neutralizarea şi distrugerea poluanţilor; măsuri pentru restabilirea situaţiei
normale şi refacerea echilibrului ecologic;
prevenire - ansamblul de
dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă,
în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
preparat - termenul
definit potrivit prevederilor art. 6 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 200/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 451/2001, cu
modificările şi completările ulterioare.
prescripţie tehnică - norma tehnică
elaborată de către ISCIR şi aprobată prin ordin al ministrului economiei şi
finanţelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, care conţine,
pentru domenii clar definite, condiţii şi cerinţe tehnice referitoare la
instalaţii/echipamente şi la activităţi specifice domeniului de activitate,
prevăzute la art. 8 alin. (1), ce se realizează în legătură cu acestea, în vederea
introducerii pe piaţă, punerii în funcţiune şi utilizării instalaţiilor / echipamentelor
respective în condiţii de siguranţă în funcţionare;
prevenire - măsurile care
urmăresc reducerea cantităţii şi nocivităţii pentru mediu a vehiculelor scoase
din uz, a materialelor şi substanţelor din componenţa acestora;
procedura de evaluare a
impactului asupra mediului - parcurgerea etapelor ce au ca obiect
stabilirea necesităţii supunerii unui proiect evaluării impactului asupra
mediului, evaluarea impactului asupra mediului, consultarea publicului şi a
autorităţilor publice cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului,
luarea în considerare a raportului evaluării impactului asupra mediului şi a
rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării
asupra deciziei luate;
produse de origine
animală - produsele
ce se obţin de la animale, destinate consumului uman şi hranei animalelor sau
folosite în scopuri industriale, farmaceutice şi agricole;
produse de uz veterinar
- medicamentele,
biopreparatele, kiturile de diagnostic, biostimulatorii, aditivii furajeri,
mediile de cultură pentru bacterii, insecticidele, raticidele, dezinfectantele,
produsele cosmetice de uz veterinar şi alte asemenea produse;
producător - persoana
fizică sau juridică, responsabilă pentru proiectarea şi/sau realizarea
unei/unui instalaţii/echipament în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al
punerii în funcţiune, în numele său, precum şi orice persoană fizică sau
juridică, care construieşte, montează, instalează, ambalează sau etichetează
o/un instalaţie/echipament în vederea introducerii pe piaţă şi/sau punerii în
funcţiune sub nume propriu;
producător individual - persoană
fizică sau juridică care produce ori importă vehicule, dar care nu desfăşoară
această activitate cu titlu profesional;
producător deşeu - orice
persoană fizică, persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi
independente sau persoană juridică din a cărei activitate rezultă deşeuri
(producător iniţial) şi/sau care a efectuat operaţiuni de pretratare, de
amestecare sau alte operaţiuni care generează schimbarea naturii ori a
compoziţiei acestor deşeuri;
proiect - execuţia
lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajări, alte intervenţii
asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică extragerea
resurselor minerale;
program pentru
conformare -
plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp
precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu sau avizului pentru stabilirea
obligaţiilor de mediu de către titularul activităţii, sub controlul autorităţii
competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării prevederilor legale
privind protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integrantă
din autorizaţia de mediu sau din avizul pentru stabilirea obligaţiilor de
mediu;
program operaţional
sectorial -
document aprobat de Comisia Europeană pentru implementarea acelor priorităţi
sectoriale din Planul Naţional de dezvoltare care sunt aprobate spre finanţare
prin cadrul de sprijin comunitar;
proiect - execuţia
lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajări, alte intervenţii
asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică extragerea
resurselor minerale;
protecţia aerului – acţiune de
prevenire şi reducere a poluării aerului prin măsuri tehnice şi legislative;
public - una sau mai
multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanţă cu legislaţia ori cu
practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora;
public interesat - publicul
afectat sau posibil a fi afectat de ori care are un interes în procesul de
luare a deciziilor de mediu; organizaţiile neguvernamentale care promovează
protecţia mediului şi îndeplinesc condiţiile cerute de legislaţia în vigoare
fac parte din publicul interesat;
punct de control al
poluării
– locul în care se iau probe pentru determinarea gradului de poluare.
punere în funcţiune - acţiunea care
are loc în momentul primei utilizări a unei/unui instalaţii/echipament;
punerea sub sechestru
veterinar - procedura
ce constituie o atribuţie a autorităţilor sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor şi care constă în interzicerea punerii pe piaţă,
comercializării şi mişcării unor animale vii, unor produse germinative de
origine animală, precum şi a altor produse alimentare atât de origine animală,
cât şi nonanimală, supuse supravegherii şi controlului sanitar veterinar şi
pentru siguranţa alimentelor, precum şi în cazarea sau depozitarea acestora în
spaţiile desemnate de autoritatea sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor, în vederea stabilirii destinaţiei finale sau distrugerii ori
procesării adecvate a acestora;
puritatea aerului – proprietatea
aerului de a fi lipsit de elemente străine de compoziţia sa normală;
R
radiaţie ionizantă - oricare dintre
următoarele radiaţii: alfa, beta, gama, X, neutroni, electroni, protoni sau
alte particule încărcate (nu se includ undele radio, radiaţiile vizibile,
infraroşii, ultraviolete, precum şi radiaţiile laser, ultrasunetele etc.);
raportare a bolilor
profesionale - procedură prin care se transmit informaţii referitoare la
bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul naţional de coordonare
metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional
pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în
Domeniul Sănătăţii Bucureşti;
raport geologic de
investigare şi evaluare a poluării mediului geologic - documentaţie
tehnică elaborată de specialişti în domeniul ştiinţelor geologice şi pedologice,
persoane fizice sau juridice, care cuprinde rezultatele etapelor de investigare
şi evaluare a poluării;
reciclare anvelope - orice
operaţiune de valorificare materială a anvelopelor uzate, respectiv de tăiere,
mărunţire, granulare, sau altă operaţiune care determină schimbări asupra
naturii ori compoziţiei anvelopei uzate, prin procedee industriale, în scopul
obţinerii de materii prime;
reciclare deşeuri - operaţiunea
de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor pentru scopul original
sau pentru alte scopuri;
recuperarea energiei - utilizarea deşeurilor de ambalaje
combustibile ca mijloc de producere a energiei prin incinerarea directă cu sau
fără alte deşeuri, dar cu recuperare de căldură;
recirculare – folosirea
apei în cadrul unei folosinţe în scopul reducerii volumului de apă proaspătă
prelevată din sursă;
reglementări – norme
tehnice metodologice ghiduri, instrucţiuni proceduri sau condiţii
tehnico-organizatorice privind autorizarea şi controlul activităţii nucleare
obligatorii în domeniul nuclear emise de autoritatea competentă;
refolosire ca atare - operaţiunea
de utilizare fără reprocesare a anvelopelor uzate nereşapabile, în scopul
realizării de diguri, ţarcuri, apărătoare pentru debarcadere, garduri de
siguranţă pentru şosele, autostrăzi etc.
resurse de apă - apele de suprafaţă alcătuite din
cursurile de apă cu deltele lor, lacuri, bălţi, apele maritime interioare şi
marea teritorială, precum şi apele subterane de pe teritoriul ţării, în
totalitatea lor;
resurse naturale - totalitatea
elementelor naturale ale mediului ce sunt folosite în activitatea umană:
resurse neregenerabile - minerale şi combustibili fosili -, regenerabile - apă,
aer, sol, floră, faună sălbatică - şi permanente - energie solară, eoliană,
geotermală şi a valurilor;
reşapare - procesul
tehnologic de recondiţionare prin care se reface potenţialul de utilizare al
anvelopei, constând în aplicarea unei benzi de rulare noi pe o anvelopă uzată
reşapabilă sau pe o anvelopă uzată destinată reutilizării care îndeplineşte
toate condiţiile tehnice pentru realizarea acestui proces;
risc – 1.
probabilitatea ca un anumit efect negativ să se producă într-o anumită perioadă
de timp şi/sau în anumite circumstanţe; 2. probabilitatea ca potenţialul de a
dăuna să producă efecte în condiţiile utilizării şi/sau expunerii.
risc ecologic potenţial
-
probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului, care se
determinate pe baza unui studiu de evaluare a riscului;
raport de mediu - parte a
documentaţiei planurilor sau programelor, care identifică, descrie şi evaluează
efectele posibile semnificative asupra mediului, ale aplicării acestora şi
alternativele sale raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria
geografică aferentă, conform legislaţiei în vigoare;
raport de amplasament - documentaţie
elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul
obţinerii autorizaţiei integrate de mediu şi care evidenţiază starea
amplasamentului, situaţia poluării existente înainte de punerea în funcţiune a
instalaţiei şi oferă un punct de referinţă şi comparaţie la încetarea
activităţii;
raport de securitate - documentaţie
elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, necesară
pentru obiective în care sunt prezente substanţe periculoase conform
prevederilor legislaţiei privind controlul activităţilor care prezintă pericole
de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
reciclare - reprelucrarea
deşeurilor într-un proces de producţie în vederea utilizării în scopul iniţial
sau pentru alte scopuri, dar cu excluderea valorificării energetice;
recipiente - rezervoarele,
cisternele, autocisternele şi butoaiele metalice;
recirculare – folosirea
apei din cadrul unei folosinţe în scopul reducerii volumului de apă proaspătă
prelevată din sursă;
reconstrucţie ecologică
-
ansamblul lucrărilor efectuate în vederea aducerii unui sit, după remedierea
acestuia, cât mai aproape de starea naturală;
refacerea mediului geologic - ansamblul măsurilor de
curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică;
regenerare - orice
procedeu care permite producerea de uleiuri de bază printr-o rafinare a
uleiurilor uzate, implicând în special separarea de impurităţi, produse de
oxidare şi aditivi;
regim de autorizare şi
verificare tehnică - totalitatea condiţiilor, cerinţelor, examinărilor,
încercărilor şi/sau evaluărilor la care este supusă/supus, cu caracter
obligatoriu, o/un instalaţie/echipament, pe parcursul realizării şi utilizării,
precum şi deciziile luate în legătură cu aceasta/acesta, în scopul de a se
asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă, conform prescripţiilor tehnice;
reglementări - norme tehnice,
metodologice, ghidurile, instrucţiunile, procedurile sau condiţiile
tehnico-organizatorice privind autorizarea şi controlul activităţilor nucleare,
obligatorii în domeniul nuclear, emise de autoritatea competentă conform art. 5
din lege;
remediere - ansamblul
lucrărilor efectuate în vederea readucerii concentraţiilor poluanţilor sub
valorile pragului de alertă;
reparare - ansamblul de
lucrări şi operaţiuni ce se execută prin înlăturarea
neconformităţilor/defecţiunilor constatate la o/un instalaţie/echipament, în
scopul aducerii acesteia/acestuia la parametrii iniţiali sau la alţi parametri
care asigură funcţionarea în condiţii de siguranţă a acesteia, conform
prescripţiilor tehnice;
reprezentant al
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în
conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce
priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor în muncă;
repunere în funcţiune - acţiunea care
are loc în momentul primei utilizări a unei/unui instalaţii/echipament,
ulterior reparării, efectuării unei revizii şi/sau efectuării unei intervenţii
de întreţinere a acesteia/acestuia, conform prescripţiilor tehnice;
respiraţie endogenă – cantitatea
de oxigen consumată de microorganismele din nămolul activ în absenţa
substratului (hranei) într-o zi;
respiraţie de substrat – cantitatea
de oxigen consumată de microorganismele din nămolul activ în prezenţa
substratului (hranei) într-o zi;
resurse de apă – apele de
suprafaţă alcătuite din cursurile de apă cu deltele lor, lacuri, bălţi, ape
maritime interiore şi marea teritorială precum şi apele subterane de pe
teritoriul ţării în totalitatea lor;
resurse naturale - totalitatea
elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse
neregenerabile - minerale şi combustibili fosili, regenerabile - apă, aer, sol,
floră, fauna sălbatică, inclusiv cele inepuizabile - energie solară, eoliană,
geotermală şi a valurilor;
reţea de control – ansamblul
punctelor de control al poluării mediului prin care se stabileşte nivelul de
poluare dintr-o zonă;
reţea de canalizare în
sistem separat – canalizare în care apele uzate sunt colectate separat de
apele rezultate din precipitaţii;
reţea de canalizare în
sistem unitar
– colectarea în aceeaşi canalizare a apelor uzate cât şi a apelor rezultate din
precipitaţii;
reutilizare - orice
operaţiune prin care componentele vehiculelor scoase din uz sunt utilizate în
acelaşi scop pentru care au fost concepute;
revizie - activitatea,
de regulă planificată, ce constă în ansamblul operaţiunilor ce se execută
asupra unei/unui instalaţii/echipament în scopul reglării sau înlocuirii
pieselor şi aparatelor înglobate de aceasta/acesta, conform prescripţiilor
tehnice;
risc ecologic potenţial –
probabilitate a producerii unor efecte negative asupra mediului care pot fi
prevenite în baza unui studiu de evaluare;
risc radiologic
deosebit al unei instalaţii nucleare, material nuclear, material radioactiv,
deşeu radioactiv sau generator de radiaţii - posibilitatea ca în
cazul pierderii controlului să se încaseze în urma unui singur eveniment de
acest fel o doză individuală mai mare decât limita anuală de doză pentru o
persoană din populaţie sau o doză colectivă de zece ori mai mare decât limita
anuală de doză pentru o persoană din populaţie;
risc nuclear deosebit
al unui material nuclear - un material nuclear este considerat a avea un
risc nuclear dacă se află în cantităţi totale ce depăşesc de zece ori valorile
de exceptare de la autorizare prevăzute de Normele fundamentale de securitate
radiologică;
radiaţie ionizantă - oricare
dintre următoarele radiaţii: alfa, beta, gama, X, neutroni, electroni, protoni
sau alte particule încărcate (nu se includ undele radio, radiaţiile vizibile,
infraroşii, ultraviolete, precum şi radiaţiile laser, ultrasunetele etc.);
reglementări - norme
tehnice, metodologice, ghidurile, instrucţiunile, procedurile sau condiţiile
tehnico-organizatorice privind autorizarea şi controlul activităţilor nucleare,
obligatorii în domeniul nuclear, emise de autoritatea competentă conform art. 5
din lege;
risc radiologic
deosebit al unei instalaţii nucleare, material nuclear, material radioactiv,
deşeu radioactiv sau generator de radiaţii - posibilitatea ca în
cazul pierderii controlului să se încaseze în urma unui singur eveniment de
acest fel o doză individuală mai mare decât limita anuală de doză pentru o
persoană din populaţie sau o doză colectivă de zece ori mai mare decât limita
anuală de doză pentru o persoană din populaţie;
risc nuclear deosebit al unui material nuclear
-
un material nuclear este considerat a avea un risc nuclear dacă se află în
cantităţi totale ce depăşesc de zece ori valorile de exceptare de la autorizare
prevăzute de Normele fundamentale de securitate radiologică;
S
schema-cadru de
amenajare şi gospodărire a apelor – documentaţia de gospodărire a apelor
care prezintă modelul sistemului de gospodărire a apelor, care prezintă modelul
sistemului respectiv cuprinzând reţeaua hidrografică, lucrările de gospodărire
a apelor şi prelevările evacuările aferente folosinţelor analizate în diferite
scenarii şi etape de dezvoltare economico-socială a spaţiului hidrografic
respectiv precum şi nodul de protecţie, menţinere sau îmbunătăţire a calităţii
apelor;
scrisoare de intenţie - are drept
scop asigurarea potenţialului finanţator că propunerea a fost aprobată de
instanţele de conducere şi poartă semnătura persoanelor investite cu funcţii de
conducere, cuprinde în mod succint prezentarea organizaţiei, scopul
proiectului, necesitatea sau justificarea proiectului, obiectivele, sinteza
planului de implementare şi rezumatul bugetului proiectului;
securitate nucleară - ansamblul de
măsuri tehnice şi organizatorice destinate să asigure funcţionarea
instalaţiilor nucleare în condiţii de siguranţă, să prevină şi să limiteze
deteriorarea acestora şi să asigure protecţia personalului ocupat profesional,
a populaţiei, mediului şi bunurilor materiale împotriva iradierii sau a
contaminării radioactive;
securitate şi sănătate
în muncă - ansamblul
de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune
condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii
fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la
procesul de muncă;
sedimentare de poluant – fenomenul de
depunere a poluantului din aer sub acţiunea gravitaţiei a factorilor
meteorologici şi topografici;
semnalare a bolilor
profesionale - procedură prin care se indică pentru prima oară faptul că o
boală ar putea fi profesională;
servicii externe - persoane
juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate să presteze
servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, conform legii;
serviciu intern de
prevenire şi protecţie - totalitatea resurselor materiale şi umane
alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în
întreprindere şi/sau unitate;
sinergism – acţiune
concomitentă a doi sau mai mulţi poluanţi a căror nocivitate se exercită în
acelaşi sens prin adiţie sau potenţare;
sistem controlat de
management al calităţii - sistemul de management al calităţii instituit
şi menţinut în conformitate cu reglementările specifice emise de comisie şi
care este controlat de aceasta;
sistem de management de
mediu -
componentă a sistemului de management general, care include structura
organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile,
procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, aplicarea, realizarea,
analizarea şi menţinerea politicii de mediu;
sit abandonat - zonă
definită geografic, delimitată în suprafaţă şi în adâncime, poluată cu
substanţe biologice sau chimice şi părăsită de poluator;
sit contaminat - zonă definită
geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu substanţe biologice
sau chimice;
sit orfan - zonă definită
geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu substanţe biologice
sau chimice, al cărei poluator este necunoscut.
situaţie de protecţie
civilă - situaţia
generată de iminenţa producerii sau de producerea dezastrelor, a conflictelor
militare şi/sau a altor situaţii neconvenţionale care, prin nivelul de
gravitate, pun în pericol sau afectează viaţa, mediul, bunurile şi valorile
culturale şi de patrimoniu;
smog – poluare
intensă formată din ceaţă şi fum care ia naştere în zone puternic
industrializate în anumite condiţii meteorologice;
smog acid – smog
rezultat în urma prezenţei în aer a unor poluanţi acizi;
smog fotochimic – rezultatul
reacţiilor care se produc în atmosferă între oxizii de azot compuşii organici
şi oxidanţi sub influenţa luminii soarelui conducând la formarea de substanţe
cu acţiune oxidantă sau care sunt cauza posibilă a unei slabe vizibilităţi, a
iritării ochilor sau care să dăuneze bunurilor materiale şi vegetaţiei atunci când
sunt destul de concentrate;
solicitantul finanţării
(promotorul proiectului) – persoana juridică sau fizică interesată de
rezolvarea unor probleme sociale, care solicită orice formă de asistenţă în
cadrul unui program de finanţare;
standard – limite de
poluare ştiinţific stabilite care nu sunt agresive pentru mediu;
staţii şi instalaţii de
corectare a calităţii apelor – staţii de tratare pentru obţinerea de apă
potabilă sau industrială staţii sau instalaţii de preepurare sau epurare a
apelor uzate;
stagiu de practică - instruirea cu
caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialităţii în care se pregătesc
elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada de reconversie
profesională;
studiu de evaluare a
impactului asupra mediului - lucrare elaborată de persoane fizice sau
juridice atestate conform legii, prin care se identifică cauzele şi efectele
negative asupra mediului ale unor proiecte cu impact semnificativ în cadrul
procesului de evaluare a impactului asupra mediului;
studiu de evaluare a
riscului -
lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, prin
care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor
componente ale impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea
măsurilor de prevenire, intervenţie şi/sau remediere. Studiul de evaluare a
riscului face parte din evaluarea impactului asupra mediului;
substanţă - orice element
chimic şi orice compus al acestuia, cu excepţia substanţelor radioactive şi a
organismelor modificate genetic, în înţelesul legislaţiei aflate în vigoare; termenul
definit potrivit prevederilor art. 6 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 451/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
substanţe alternative – substanţe
care reduc elimină sau evită efectele adverse asupra atmosferei sau a stratului
de ozon;
substanţe prioritare - substanţe
care reprezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului acvatic şi prin
intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă; conform listei
substanţelor prioritare/prioritar periculoase din anexa 5 a Legii apelor nr.
107/1996 cu modificările şi completările ulterioare;
substanţe periculoase - orice
substanţă considerată periculoasă potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 451/2001; substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice,
persistente şi supuse bioacumulării sau alte substanţe sau grupuri de substanţe
care conduc la un nivel echivalent ridicat de interes;
substanţe prioritar
periculoase - substanţele sau grupurile de substanţe
care sunt toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe
sau grupe de substanţe care creează un nivel similar de risc;
substrat – una sau mai
multe substanţe organice care constituie suportul, hrana microorganismelor din
nămolul activ;
surse - emiţătorul de
radiaţii ionizante şi orice material radioactiv;
surse orfane - sursele
provenind din practici din trecut, trafic ilicit sau pierdute, care nu se află
sub controlul unui titular de autorizaţie;
sursa de radiaţii
ionizante -
entitate fizică, naturală, fabricată sau utilizată ca element al unei
activităţi care generează expuneri la radiaţii, prin emitere de radiaţii
ionizante sau eliberare de substanţe radioactive;
supraveghere a sănătăţii
-
evaluarea medicală a unui lucrător pentru a se determina starea sănătăţii
acelui individ, în relaţie cu expunerea la agenţi chimici specifici în muncă;
surse – emiţător de
radiaţii ionizante sau orice material radioactiv;
sursă de poluant – generator de
poluant;
securitate nucleară - ansamblul de
măsuri tehnice şi organizatorice destinate să asigure funcţionarea
instalaţiilor nucleare în condiţii de siguranţă, să prevină şi să limiteze
deteriorarea acestora şi să asigure protecţia personalului ocupat profesional,
a populaţiei, mediului şi bunurilor materiale împotriva iradierii sau a
contaminării radioactive;
sistem controlat de
management al calităţii - sistemul de management al calităţii instituit
şi menţinut în conformitate cu reglementările specifice emise de comisie şi
care este controlat de aceasta;
strategie - alegerea unor
acţiuni prioritare în funcţie de urgenţa nevoilor existente gravitatea
problemelor de rezolvat şi probabilitatea ca aceste acţiuni să aibă succes;
strategie de fund–raising
-
set de activităţi planificate riguros care presupun alocare de resurse şi
oameni pregătiţi pentru atragerea/colectarea de fonduri;
surse orfane - sursele
provenind din practici din trecut, trafic ilicit sau pierdute, care nu se află
sub controlul unui titular de autorizaţie;
T
tăiere - provocarea
morţii unui animal prin sângerare, pentru a obţine produse destinate consumului
uman;
tehnologii şi
echipamente alternative - tehnologii şi echipamente a căror utilizare
face posibilă reducerea sau eliminarea emisiilor de substanţe care au sau pot
provoca efecte adverse asupra atmosferei sau a stratului de ozon;
titularul proiectului - solicitantul
autorizării pentru un anumit proiect sau autoritatea publică ce iniţiază un
proiect; titularul de proiect este atât persoană fizică, cât şi juridică; solicitantul
acordului de mediu pentru un proiect privat sau autoritatea publică ce iniţiază
un proiect.
titularul proiectului
sau activităţii - persoană fizică sau juridică răspunzătoare legal pentru
desfăşurarea unei activităţi, prin drepturi de proprietate, concesiune sau altă
formă de împuternicire legală asupra dreptului de folosinţă a amplasamentului
şi/sau instalaţiilor supuse procedurii de autorizare;
trafic ilicit - orice acţiune
care implică o activitate nucleară neautorizată de deţinere, transfer, import
şi export pentru materiale nucleare, de interes nuclear, materiale radioactive,
echipamente şi dispozitive pertinente pentru proliferarea armelor nucleare,
precum şi a instalaţiilor nucleare şi radiologice.
tratare - orice
activitate desfăşurată după ce vehiculul scos din uz a fost predat unui agent
economic care desfăşoară activităţi de depoluare, dezmembrare, tăiere,
mărunţire, valorificare sau pregătire pentru eliminarea deşeurilor mărunţite,
precum şi orice altă operaţiune efectuată în vederea valorificării şi/sau
eliminării vehiculelor scoase din uz şi a componentelor lor;
tratare deşeuri - totalitatea
proceselor fizice, chimice şi biologice care schimbă caracteristicile
deşeurilor, în scopul reducerii volumului şi caracterului periculos al
acestora, facilitând manipularea sau valorificarea lor;
tratabilitate biologică – capacitatea
apei uzate de a-şi reduce complexitatea şi numărul componenţilor organici
datorită microorganismelor din nămolul activ;
treaptă de epurare – ansamblul
construcţiilor şi utilajelor în care se desfăşoară procese de epurare mecanică,
biologică şi chimică;
U
ucidere - orice proces
care cauzează moartea animalului în conformitate cu legislaţia în vigoare
privind protecţia animalelor în timpul sacrificării sau uciderii;
unitate de creştere - orice unitate
în care sunt crescute animale în vederea utilizării lor în scopuri
experimentale;
unitate furnizoare - orice unitate
care furnizează animale de experienţă pentru a fi utilizate în scopuri
experimentale;
unitate utilizatoare - orice unitate
unde animalele sunt utilizate în scopuri experimentale;
uleiuri - toate
uleiurile industriale şi lubrifianţii, pe bază minerală, semisintetice,
sintetice sau biogene;
ulei de bază - uleiul
mineral rafinat în care se introduc diferite adaosuri, cum ar fi aditivi sau
alte substanţe organice ori anorganice, pentru obţinerea unor proprietăţi
speciale;
uleiuri uzate - toate
uleiurile prevăzute la lit. h) care au devenit improprii destinaţiei iniţiale,
în special acele uleiuri provenite de la motoarele cu combustie şi de la
sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine,
pentru sistemele hidraulice, industriale, emulsiile şi filtrele de ulei.
unitate de gospodărire
a apelor
– orice formă organizatorică din structura Regiei Autonome „Apele Române”;
utilizare durabilă - folosirea
resurselor regenerabile într-un mod şi o rată care să nu conducă la declinul pe
termen lung al acestora, menţinând potenţialul lor în acord cu necesităţile şi
aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare;
utilizator de apă - orice
persoană fizică sau persoană juridică care, în activităţile sale, foloseşte
apa, luciul de apă sau valorifică fructul acesteia;
utilizator - persoana fizică
sau juridică ce are în folosinţă o/un instalaţie/echipament.
V
valoare limită - cu excepţia
cazului în care se prevede altfel, limita mediei ponderate în timp a
concentraţiei agentului cancerigen sau mutagen în aer în zona de respiraţie a
lucrătorului, pe o perioadă de referinţă specificată în prezenta hotărâre.
valoare limită de expunere profesională - dacă nu se
specifică altfel, limita mediei ponderate în funcţie de timp a concentraţiei
unui agent chimic în aerul zonei în care respiră un lucrător, pentru o perioadă
de referinţă specificată, pentru 8 ore sau pentru un termen scurt de maximum 15
minute;
valoare limită
biologică -
limita concentraţiei, în mediul său biologic de referinţă, a unui agent chimic
relevant, a metabolitului său ori a unui indicator al efectului;
valorificare - oricare
dintre operaţiunile prevăzute în anexa nr. IIB la Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
426/2001;
valorificare energetică
-
utilizarea deşeurilor combustibile ca mijloc de generare a energiei, prin
incinerare directă sau coincinerare, cu sau fără alte deşeuri, dar cu
recuperarea căldurii;
valorificare deşeu - orice
operaţiune de dezmembrare, sortare, reciclare, tăiere, mărunţire, presare,
balotare, topire-turnare, pretratare, amestec sau altă operaţiune care
determină schimbarea naturii sau a compoziţiei, efectuată asupra unui deşeu
industrial prin procedee industriale, în vederea reutilizării;
valorificare
termoenergetică - operaţiunea de utilizare a anvelopelor uzate drept
combustibil alternativ sau suplimentar, prin coincinerare în cuptoarele de
ciment ori în alte instalaţii care să asigure recuperarea valorii energetice a
acestora;
valori limită ale
emisiilor -
înseamnă masa, exprimată în funcţie de anumiţi parametri specifici,
concentraţia şi/sau nivelul unei emisii, care nu sunt depăşite în nici o
perioadă sau în mai multe perioade de timp. Valorile limită ale emisiilor sunt
stabilite pentru anumite grupuri, familii sau categorii de substanţe, în
particular pentru mercur, cadmiu, hidrocarburi. Valorile limită ale emisiilor
pentru substanţe trebuie, în mod normal, să se aplice la punctul unde emisiile
părăsesc instalaţia, diluţia nefiind luată în seamă la determinarea acestora.
Cu privire la evacuarea indirectă în cursurile de apă, efectul staţiei de
epurare a apelor uzate se ia în considerare la determinarea valorilor limită a
emisiilor instalaţiilor implicate, cu condiţia să fie garantat/să se asigure un
nivel echivalent pentru protecţia mediului ca întreg şi că acest fapt nu
conduce la niveluri mai ridicate de poluare a mediului;
valori standard privind
calitatea mediului - concentraţia unui anumit poluant sau a unui grup de
poluanţi în apă, sediment care nu trebuie să fie depăşită pentru protecţia
sănătăţii umane şi a mediului;
vehicul - orice vehicul
aparţinând categoriilor M_1 sau N_1, precum şi vehiculele cu 3 roţi, astfel cum
sunt definite prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi
locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile
tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea
admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2, cu
modificările şi completările ulterioare, cu excepţia mototriciclurilor;
vehicul scos din uz - un vehicul
devenit deşeu, în sensul definiţiei din anexa nr. IA la Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 426/2001;
producător - fabricantul de vehicule sau importatorul
profesional al unui vehicul în România;
Z
zonă costieră - spaţiul
geografic situat la contactul mării cu uscatul, incluzând apele de coastă de
suprafaţă şi subterane şi terenurile adiacente, inclusiv apele de suprafaţă şi
subterane aferente acestora, puternic intercondiţionate şi în imediata
apropiere a liniei ţărmului, insule şi lacuri sărate, zone umede în contact cu
marea, plaja şi faleza;
zonă inundabilă – suprafaţă de
teren din albia majoră a unui curs de apă delimitată de un nivel al oglinzii
apei corespunzător anumitor debite în situaţii de ape mari;
zonă poluată – teritoriu în
care se înregistrează concentraţii de poluanţi peste concentraţia maximă
admisă;
zona de protecţie - zona
adiacentă cursurilor de apă, lucrărilor de gospodărire a apelor, construcţiilor
şi instalaţiilor aferente, în care se introduc, după caz, interdicţii sau
restricţii privind regimul construcţiilor sau exploatarea fondului funciar,
pentru a asigura stabilitatea malurilor sau a construcţiilor, respectiv pentru
prevenirea poluării resurselor de apă;
zona umedă - întinderi de
bălţi, mlaştini, turbării de ape naturale sau artificiale cu adâncime mai mică
de 2 m, permanente sau temporare, unde apa este stagnantă sau curgătoare,
dulce, salmastră sau sărată, inclusiv ape costiere cu adâncime mai mică de 6 m.
zonă de respiraţie a
lucrătorului -
zona de formă emisferică, situată la nivelul feţei lucrătorului, având raza de
0,3 m, măsuraţi de la mijlocul unei linii imaginare ce uneşte urechile.
zone cu risc ridicat şi
specific - acele
zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate
riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave,
ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
BIBLIOGRAFIE
1. Legea nr. 111 din 10
octombrie 1996 *** republicată
privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul
activităţilor nucleare Emitent:
Parlamentul publicată în: Monitorul Oficial nr. 552 din 27 iunie 2006
2. Ordonanţă de urgenţă nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind
protecţia mediului, Emitent: Guvernul României, Publicată în: Monitorul
Oficial nr. 1196 din 30 decembrie 2005;
3. Legea nr. 265 din
29.06.2006 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 195
din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, Emitent: Guvernul României,
Publicată în: Monitorul Oficial nr. 586
din 6 iulie 2006;
4. Legea nr. 319 din
14.07.2006 Legea
securităţii şi sănătăţii în muncă Monitorul Oficial nr. 646 din 26.07.2006;
5. Hotărâre nr. 1213 din
6 septembrie 2006 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare
a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice şi private;
6. Valer Teuşdea -
Protecţia mediului Editura Fundaţiei „România de mâine” Bucureşti 2000.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu