Malagambist

Termenul de „malagambist„ definește un tânăr al anilor 1940 – 1960, îmbrăcat ultramodern şi cu un comportament nonconformist, „liberal”, „şmecher”, spre frivol … Malagambismul este asociat cu numele lui Sergiu Malagamba. El şi-a pus amprenta asupra societăţii româneşti. A rămas în legendele Bucureștilor. Lui Malagamba îi plăcea să fie spilcuit, să adopte o ţinută ostentativă, provocatoare, atât prin combinaţii ciudate de culori cât şi prin croieli extrem de îndrăzneţe ori prin tunsori extravagante. Malagambistul avea frizura tăiată la spate perfect drept, după metoda celebrului frizer „Gică Vapor”, pălăria era cu boruri late şi panglică fină, cămaşa obligatoriu uni, asortată cu o cravată cu nodul mic, lungă până peste curea, sacoul în carouri ample, pantalonii cu patru pense, cu manşeta strânsă la glezne şi neapărat mai scurţi astfel încât să asigure vedere la ciorapii din lână fină, în dungi în culori tari, sau de pantofii din antilopă, cu talpa de crep foarte groasă. În 1942,  Malagamba este ridicat de Poliţie şi internat în lăgarul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat de a fi „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, din cauza malagambismului – modă care făcea furori. Constantin Tănase a apărut în faţa spectatorilor îmbrăcat ca un malagambist. După arestarea lui Malagamba, mii de elevi au protestat pe Calea Victoriei pentru eliberarea idolului lor. Cine a fost, cu adevărat, Malagamba?- https://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Malagamba Malagamba este considerat de mulți cel mai bun baterist român din istorie, compozitor, dirijor, aranjor, un extraordinar showman şi mentor al multor muzicieni din perioada de după război. Malagamba s-a născut la 6 februarie 1913, la Chişinău, într-o familie de origine armeană. În perioada 1931–1933, a început studiul muzicii la Conservatorul „Unirea” din oraşul natal, cu profesorul Gheorghi Iateakovki. În anul 1935, a debutat ca baterist în formaţia de muzică uşoară a lui Nicolae Cireş, la Chişinău, apoi, în 1936, a devenit instrumentist la Max Halm, la Bucureşti şi baterist în orchestra Joe Reininger, tot din Bucureşti, cu care a participat la turnee în Egipt şi Sudan. În 1939, a dirijat primul său concert de muzică uşoară cu Orchestra Malagamba, cu care a cântat în barurile Melody şi Continental, până în anul 1941. Malagamba a fost unul din conducătorii de orchestră care au introdus în ţara noastră jocul de scenă al interpretării instrumentale în concertele de muzică uşoară şi de estradă, iar ca percuţionist, Malagamba a transformat tobele într-o veritabilă orchestră, printr-o rară fantezie şi virtuozitate. În perioada 1941 – 1945, a fost baterist în orchestra teatrului Gioconda, apoi a înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti, în 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala ARO. A colaborat cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene, începând din anii ’40. În 1945, a dirijat opereta Sfinxul din Hollywood de Ralph Benatsky, între 1945 şi 1948, a fost baterist şi dirijor la N. Stroe, Teatrul „Elly Roman” şi al Ateneului Român din Bucureşti, iar din 1947, a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. A fost, apoi, baterist la teatrul de estradă, între anii 1948 şi 1950, iar între anii 1949 – 1954, a concertat, ca interpret, în cadrul unor spectacole cu mare priză la public, la Sala Dalles din Capitală. În anul 1950, și-a continuat studiile la Conservatorul din Bucureşti cu Alfred Mendelsohn, în cadrul unor cursuri organizate de Uniunea Compozitorilor, o perioadă în care a cochetat şi cu studii de violoncel. În perioada 1950 – 1955, a fost percuţionist la timpane în Orchestra Simfonică a Cinematografiei, apoi, între anii 1955-1974 a fost dirijor la Teatrul Constantin Tănase, o perioadă în care, timp de doi ani (1965 – 1967) a fost şi profesor de percuţie la Şcoala Populară de Artă. În anii ‘60, a instruit noi toboşari, viitori exponenţi ai muzicii rock, între ei, bateristul Ştefan Mihăescu de la formaţia Sideral. A întreprins nenumărate turnee peste hotare, cum sunt cele din Egipt, Sudan, Polonia (1960, 1962, 1965), R.D. Germană, URSS (1965), Italia (1966) şi Israel. Malagamba a fost şi un mare compozitor, printre creaţiile sale numărându-se „De ziua ta”, versuri George Mihalache, „Perechea mea eşti tu”, versuri Constantin Cârjan, „Azi e mai frumos ca ieri”, versuri Aurel Felea, „Iţi mulţumesc, dragul meu”, versuri Mircea Block, „Noapte bună, vioară”, versuri Aurel Felea, sau „În aşteptarea ta”, pe versurile aceluiaşi Aurel Felea. „Serghei” a rămas celebru şi prin „Baletul tobelor”, un solo de baterie pe care a fost creat chiar şi un dans, care a făcut furori chiar şi pe scena Olympia din Paris, în cadrul turneului francez al artistului, întreprins alături de trupa Teatrului „Constantin Tănase”, din anul 1965. A obţinut şi câteva premii şi distincţii comuniste cum sunt Ordinul Muncii clasa a III-a, în anul 1963 şi menţiune la Concursul naţional de muzică uşoară de la Mamaia, 1969. Sergiu Malagamba a trecut la cele veşnice la 15 aprilie 1978, la Bucureşti.*

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

Nota redacției – Ion Coja

Ne interesează cine a fost Sergiu Malagamba. Este un personaj rar, de la al cărui nume propriuu s-a format un substantiv comun: malagambist! Nu-i de colo! Nu-i puțin să fii un „excentric” care trezește simpatie. În copilăria și adolescența mea orice tînăr ceva mai răsărit încerca să fie puțin malagambist. Depun mărturie! Aflu că a trăit până în 1978 și mă mir că moartea sa a trecut neobservată. Sau poate mă înșel. Mi-ar fi făcut plăcere să-l cunosc… Așa cum păstrez ca pe o amintire aparte întâlnirea pe care am avut-o cu Maria Tănase, pomenită în biografia de mai sus al lui Sergiu Malagamba. Nu știu dacă eram deja elev în clasa I sau cel mult a II-a când am aflat că la teatrul de vară Maxim Gorki din Constanța – cam pe unde este azi parcul Primăriei, va cânta Maria Tănase. O auzeam deseori la aparatul de radio din casă, numele ei era deseori rostit în jurul meu, așa că m-am dus s-o ascult pe viu. Parcul Maxim Gorki era situat în aria mea de hoinăreală. Firește, bani de bilet nu aveam, iar Ita, cerberul care păzea să nu sărim gardul în incinta teatrului de vară, era de netrecut. A trebuit să caut o altă cale de a intra și așa am descoperit intrarea artiștilor, pe unde nu era nici un control. Am intrat și m-am trezit pe scenă, în spatele cortinei, neștiind cum să ajung în „sală”. Am deschis la întâmplare o ușă și m-am trezit într-o cămăruță în care o doamnă, nu prea tînără, se farda în fața oglinzii. S-a întors spre mine și m-a întrebat pe cine caut. I-am spus că nu știu cum să ajung în sală, s-a sculat și mi-a arătat pe unde se putea da la o parte cortina ca să cobori în sală. Am reușit să ies, în parc sala era arhiplină, așa că n-am avut de ales și m-am așezat pe jos în fața primului rând de spectatori. Când a început spectacolul și au anunțat-o pe Măria sa Maria Tănase, am înțeles că peste ea dădusem în cabina de machiaj. Pe parcursul spectacolului am rămas cu impresia că s-a uitat de câteva ori fix la mine… Eram spectatorul cel mai apropiat de scenă… Când am ajuns acasă și am povestit că am cunoscut-o pe Maria Tănase nu prea am fost crezut. Câteodată mai inventam povești pe care maică-mea le lua în serios, cu un zâmbet ironic în colțul gurii. Poate din poveștile scornite la acea vârstă s-o fi dezvoltat gustul meu pentru literatură. Maică-mea, care sigur a citit la viața ei mai mult decât mine, nu prea m-a încurajat să mă fac profesor de limba română și scriitor, dar când a văzut că asta mi-e dat să fiu, după ce am luat concursul de admitere la facultate, mi s-a destăinuit că în copilărie, elevă fiind, a scris și ea poezii… Am rămas cu gura căscată, fără replică. Am înțeles că mă încuraja pe drumul ales!… Și mă binecuvînta! Iar eu, punând capăt acestei relatări, bag abia acum de seamă că azi e Sfînta Maria, zi pe care o serba cu mult drag și dumneaei Maria Tănase… Fie-i țărâna ușoară!

i.c.

Tin si eu minte ca la tvr si radio era un artist cunoscut si apreciat!
(sursa internet)

ISO

Seceta

"Seceta şi fenomenele asociate acesteia, respectiv aridizarea şi deşertificarea, reprezintă, după poluare, cea de-a doua mare problemă cu care se confruntă omenirea, în ultima jumătate de secol.

Extinderea acestor fenomene distructive la nivel global este pusă în evidenţă de datele climatice care relevă o încălzire progresivă a atmosferei şi o reducere a cantităţilor de precipitaţii, care conduc la apariţia secetei. Permanentizarea acestui fenomen determină producerea aridizării, ca o primă fază în instalarea unui climat secetos, iar, ulterior, a deşertificării, care se recunoaşte prin scăderea drastică a disponibilităţilor de apă, prin reducerea producţiilor culturilor agricole, a biomasei necesare ca material furajer şi a biomasei lemnoase, precum şi prin extinderea zonelor nisipoase.

Pe lângă schimbările climatice globale, accentuarea secetelor şi deşertificării se datoreşte şi presiunii antropice. Avem în vedere exploatările forestiere excesive, extindererea suprafeţelor agricole şi managementul defectuos al terenurilor, creşterea demografică rapidă şi, nu în ultimul rând, sărăcia.

La scară globală, terenurile supuse deşertificării ocupă o pătrime din totalul

suprafeţei de uscat a Terrei şi afectează circa 1 miliard de locuitori din cele peste 110 state ale lumii atinse de deşertificare, dintre care şi ţara noastră.

Condiţiile specifice deşertificării caracterizează cea mai mare parte din Africa (ţările Sahelului, Africa de Sud, Africa de Est), Asia (Asia de Sud-Est, Asia de Sud, Afghanistan, Java, Filipine), Australia şi America (nord-estul Braziliei, El Salvador, Guatemala, Haiti), precum şi unele ţări din Europa.

Deşertificarea produce serioase pagube materiale, care sunt estimate anual la 42 miliarde dolari SUA. Dintre acestea, circa 9 miliarde de dolari SUA reprezintă pierderi care se înregistrează, anual, numai în Africa.

Principalele efecte ale secetelor constau în distrugerea recoltelor, diminuarea numărului de animale, prin pierderea lor şi reducerea resurselor de apă, care afectează în fiecare an milioane de oameni din ţările în curs de dezvoltare.

Populaţia cea mai săracă din aceste ţări este şi cea mai vulnerabilă, pentru că este nevoită să trăiască în condiţiile oferite de un mediu natural fragil, predispus la uscăciune. Amploarea situaţiei este evidenţiată de numărul urgenţelor datorate fenomenului de secetă. Astfel, în 1999 şi 2000, Naţiunile Unite au declarat 17 stări excepţionale asociate secetei.

CALITATEA VIEŢII, XV, nr. 1–2, 2004, p.

CRISTINA HUMĂ, DUMITRU CHIRIA2 C

Anii secetoşi consecutiv, 1999 şi 2000, au lovit puternic unele ţări din Asia.

În India, de pildă, au suferit 50 de milioane de oameni din statele Rajahstan,

Gujarat, Orissa, Andhra Pradesh şi Madhya Pradesh. Producţia de cereale, arahide

şi linte a scăzut.

China a resimţit, de asemenea, seceta prelungită, care a lovit zone extinse din

nordul, sud-vestul, precum şi zonele aride din nord-vest. În anul 2001, peste 16

milioane de chinezi şi 12 milioane de vite au suferit din cauza lipsei de apă potabilă

(Fârdeanu A., Naţional, 2001). Pe lângă efectele menţionate, China a mai avut de

înfruntat o problemă serioasă, respectiv reducerea producţiei de grâu, porumb şi

orez.

În Pakistan, au suferit aproximativ 2 milioane de oameni din provincia

Baluchistan, iar 2 milioane de animale au murit, în timp ce în apropierea provinciei

Sindh, circa 700 000 de oameni şi 5 milioane de animale au fost afectate. Un alt

efect al secetei a fost scăderea preţurilor la animale, ceea ce a lipsit pe mulţi

oameni de venitul necesar pentru cumpărarea hranei.

Afghanistanul, cu o capacitate redusă de a înfrunta seceta, a suferit, în anul

2000, o scădere a recoltei de grâu, orz, orez şi porumb.

În Iran, 18 dintre cele 28 de provincii au fost lovite de seceta din anul 2000.

Producţia de grâu a înregistrat o reducere de 25%. Efectivul de animale s-a

diminuat şi el cu aproximativ 800 000 de animale, ceea ce i-a determinat pe

fermierii afectaţi să migreze la oraş, în căutare de lucru.

Informaţiile cu privire la efectele secetei din 1999 şi 2000, care a afectat

unele state din Asia, par a fi confirmate şi de datele conţinute de documentele

Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. Într-adevăr,

analiza datelor statistice indică, la nivelul statelor asiatice care au resimţit seceta –

India, China, Pakistan, Afghanistan şi Iran –, o diminuare a producţiilor de cereale.

Analiza comparativă arată că între anii 1999 şi 2001 s-a înregistrat o scădere a

producţiilor de cereale în statele menţionate, care variază de la aproape 3% – cazul

Indiei – la peste 37% – cazul Afghanistanului (tabelul 1).

Tabelul nr. 1

Producţia de cereale în unele state asiatice în 2001, comparativ cu 1999 (mii tone)

Ţara 1999 2001 %

2001/1999

Afghanistan 3 257 2 046 -37,2

China 455 192 404 126 -11,3

India 236 836 230 611 -2,7

Iran 14 186 11 909 -16,1

Pakistan 30 471 27 820 -8,7

Sursa: Prelucrat după FAO Yearbook. Production, 2001, vol. 55

Food and Agriculture Organization of the United Nations, Roma, 2002.

ASPECTE GLOBALE PRIVIND FENOMENELE DE SECETĂ, ARIDIZARE, DEŞERTIFICARE 3

Este dificil de precizat dacă la diminuarea producţiilor de cereale a contribuit

un singur factor, respectiv seceta, sau au fost determinanţi şi alţi factori, şi în ce

măsură au participat aceştia.

Fenomenul de secetă din ultimii ani s-a manifestat şi în alte regiuni ale

globului, respectiv în America, Europa şi Australia.

Temperaturile foarte mari (peste 400C), înregistrate în anul 1998, au afectat

considerabil statele americane Carolina de Sud, Texas şi Oklahoma. În Carolina de

Sud, au fost compromise culturile de porumb, soia şi bumbac. Această situaţie a

impus măsuri de asistenţă a fermierilor ale căror culturi au fost calamitate, prin

acordarea de credite cu dobânzi preferenţiale. În statul Texas, valul de căldură a

cauzat pagube agriculturii a căror valoare s-a ridicat la 1 500 milioane dolari, în

timp ce în statul Oklahoma, pierderile înregistrate în agricultură şi zootehnie au

depăşit 2 000 milioane dolari (România liberă, 1998).

În anul 2000, seceta a lovit unele ţări europene, între care s-au numărat

România1, Bulgaria, Cehia şi Polonia (România liberă, 2000). Condiţiile

meteorologice nefavorabile din Bulgaria şi Cehia au determinat scăderea producţiei

de cereale cu 9%, respectiv 7%, cu toate că suprafaţa cultivată în ambele ţări a

crescut (FAO, 2002). În Polonia, producţia agricolă s-a diminuat cu 13% în 2000,

faţă de 1999, un rol important în generarea acestei situaţii avându-l seceta (FAO,

2002).

Deficitul de cereale din ţările menţionate a pus autorităţile în situaţia de a

achiziţiona cereale, în special grâu, pentru acoperirea necesarului.

Condiţiile climatice secetoase din anul 2002 au fost nefavorabile pentru

agricultura unor state, precum Canada, Statele Unite ale Americii şi Australia, în

timp ce seceta prelungită din anul 2003 a fost resimţită de mai multe state din

Europa.

În Franţa, în 2003, producţia agricolă a scăzut din cauza celor şase luni de

secetă. Recolta de porumb a înregistrat o scădere cu 25% faţă de anul 2002.

Fermele de păsări au avut, de asemenea, de suferit datorită valului de căldură,

înregistrând pierderi de 3,4 milioane de păsări, mai ales în regiunile Bretania şi

Loara. Se estimează că pagubele provocate fermierilor sunt cuprinse între 1 şi 4

miliarde euro. Situaţia creată de condiţiile meteorologice neprielnice a determinat

guvernul francez să acorde despăgubiri în valoare de 500 milioane euro fermierilor

afectaţi, precum şi scutire de taxe, sub forma renunţării la anumite contribuţii

sociale (Profitul agricol 20, 2003).

Şi Italia a resimţit acut efectele secetei din anul 2003. Regiunile Piemont,

Emilia Romagna, Lombardia şi Veneţia, prin guvernatorii lor, au fost nevoite să

ceară instaurarea stării de urgenţă, care le permite obţinerea de fonduri pentru a

contracara efectele nefaste ale secetei.

1 Efectele secetei din anul 2000 asupra agriculturii româneşti vor face obiectul unui articol

viitor.

CRISTINA HUMĂ, DUMITRU CHIRIA4 C

Prin urmare, Uniunea Europeană a înregistrat, în 2003 o diminuare a

producţiei de cereale, care a ajuns la 99,5 milioane tone, faţă de 103,3 milioane

tone, în 2002. Unele estimări arată că fermierii europeni au avut pierderi de cel

puţin 13 miliarde euro, din cauza secetei din anul 2003.

În partea de est şi sud-est a continentului european, în Rusia şi Ucraina,

seceta din 2003 a avut consecinţe dramatice asupra recoltelor.

În Rusia, conform estimărilor, producţia de grâu a înregistrat o scădere de

33%, faţă de cea din anul 2002. Situaţia a fost determinată atât de reducerea

suprafeţei cultivate, cât şi de condiţiile meteorologice nefavorabile.

Randamentul scăzut datorat secetei, combinat cu diminuarea suprafeţelor

cultivate au avut un efect devastator asupra producţiei de grâu a Ucrainei, în 2003,

care reprezintă doar 30% din cea a anului 2002.

Declinul producţiei mondiale de grâu cu 20 de milioane de tone în 2003 faţă

de 2001 se repercutează direct asupra pieţei grâului şi asupra preţului de achiziţie a

acestuia (Agro Terra, 2003). Diminuarea producţiei de grâu are un impact direct

asupra rezervelor de hrană ale lumii, în condiţiile în care, pe plan mondial, grâul,

alături de orez şi porumb, constituie alimentul de bază pentru doi din trei oameni.

Prin impactul asupra producţiei agricole, seceta reprezintă principalul factor

de risc în reducerea potenţialului de producere a hranei. Diminuarea capacităţii

ţărilor afectate de secetă şi deşertificare de a produce hrană determină deficite de

alimente, cu efecte asupra rezervelor de hrană ale lumii şi asupra comerţului cu

cereale.

Asigurarea hranei reprezintă o problemă majoră pentru multe state. În lume

există 86 de ţări sărace şi în curs de dezvoltare care nu dispun de mijloace

suficiente de producere a alimentelor, dar nici de fonduri pentru importul

alimentelor deficitare. Pentru acestea, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru

Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a iniţiat programe speciale, în cadrul cărora un

obiectiv major îl constituie asigurarea şi controlul apei, ca factor esenţial de

producţie. În ciuda eforturilor depuse, potrivit estimărilor, două miliarde de

persoane sunt lipsite de securitate alimentară, care este definită de FAO ca „o

situaţie în care toţi oamenii, în orice moment, au acces la hrană sigură şi nutritivă,

pentru a menţine o viaţă sănătoasă şi activă” (UNPF, 2001).

Interesul comunităţii internaţionale pentru rezolvarea problemei hranei,

respectiv a foamei, a fost arătat cu prilejul Summit-ului Organizaţiei Naţiunilor

Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), desfăşurat la Roma în perioada 10–

13 iulie 2002, ca şi de precedentul summit din 1996, la care au participat şefi de stat

şi de guvern din 185 de ţări. Aceştia au exprimat voinţa politică, în vederea

„asigurării securităţii alimentare a tuturor, eradicării foametei în toate ţările şi

reducerii cu cel puţin jumătate a numărului persoanelor subalimentate, până cel

târziu în anul 2015” (Agricultura României, 2002). Datele actuale indică însă că

numărul persoanelor subalimentate din ţările în curs de dezvoltare scade într-un

ritm de 6 milioane pe an, faţă de cel estimat de 22 milioane pe an, necesar pentru

ASPECTE GLOBALE PRIVIND FENOMENELE DE SECETĂ, ARIDIZARE, DEŞERTIFICARE 5

atingerea obiectivului propus de Summitul Mondial al Alimentaţiei din 1996

(tabelul 2).

Tabelul nr. 2

Situaţia subnutriţiei pe Glob – perioada 1996–1998, comparativ cu 1969–1971

1969–1971 1996–1998 %

Regiunea Milioane persoane

subnutrite

Milioane persoane

subnutrite 1998/1969

Africa sub-sahariană 88 186 + 111,4

Africa de nord şi de est 45 36 - 20,0

America Latină şi Caraibe 54 55 + 1,9

Asia de sud 267 294 + 10,1

Asia de est şi sud-est 504 221 - 56,2

Total 954 792 - 16,9

Sursa: Foreign Aid to End Hunger. Hunger 2001, Eleventh Annual Report on the State of World

Hunger, Bread for the World Institute, Washington, DC, USA.

Prin impactul asupra producţiei de hrană, seceta poate avea efecte

devastatoare asupra sănătăţii umane. Aceasta cu atât mai mult cu cât seceta este un

fenomen cu frecvenţă mare în zone extinse din state în curs de dezvoltare, cu

populaţie numeroasă. Insuficienţa de hrană determină un nivel mai ridicat al

morbidităţii, cauzat de o serie de afecţiuni, între care se deosebesc pelagra, anemia

feriprivă, hipocalcemia, hipomagnezia, conţinutul scăzut în macro- şi, mai ales,

micronutrienţi (vitamine, săruri minerale), dar şi slăbirea rezistenţei organismului

faţă de factori patogeni.

Anemia, malnutriţia şi, respectiv, subnutriţia sunt efecte ale consumului

inadecvat de hrană. Aproximativ două miliarde de persoane din ţările în curs de

dezvoltare sunt anemice, iar 1,1 miliarde de persoane din întreaga lume sunt

malnutrite (UNPF, 2001). Frecvenţa subnutriţiei este, de asemenea, ridicată în

multe regiuni ale lumii. Se estimează că numărul persoanelor subnutrite cronic era,

în 1996–1998, de 792 de milioane de persoane, ceea ce reprezintă 18% din

populaţia totală a regiunilor respective (tabelul 3).

Tabelul nr. 3

Situaţia subnutriţiei în unele regiuni ale Globului (1996–1998)

Regiunea Milioane persoane subnutrite % din totalul populaţiei

Africa sub-sahariană 186 34

Africa de nord şi de est 36 10

America Latină şi Caraibe 55 11

Asia de sud 294 23

Asia de est şi sud-est 221 12

Total 792 18

Sursa: Foreign Aid to End Hunger. Hunger 2001, Eleventh Annual Report on the State of World

Hunger, Bread for the World Institute, Washington, DC, USA.

CRISTINA HUMĂ, DUMITRU CHIRIA6 C

Atât malnutriţia, cât şi subnutriţia pot să afecteze sănătatea fizică şi mintală,

capacitatea de muncă şi, uneori, pot provoca chiar moartea. Malnutriţia, spre

exemplu, reprezintă factorul principal pentru 11,7% dintre decesele din întreaga

lume, cu alte cuvinte, 5,8 milioane de decese în fiecare an (WMO, 1999).

Subnutriţia, la rândul ei, cauzează moartea a milioane de persoane din ţările

în curs de dezvoltare. Astfel, unele estimări arată că peste jumătate din cele 60 de

milioane de persoane care mor anual prematur îşi datorează moartea subnutriţiei.

Relaţia strânsă dintre insuficienţa alimentară şi starea de sănătate a populaţiei

este exprimată, de asemenea, de ponderea copiilor sub 5 ani subponderali. Datele

statistice ale ONU indicau că, în 1992, în ţările în care o persoană realizează sub 35

de dolari PNB lunar, ponderea copiilor sub 5 ani a căror greutate era inferioară

celei normale reprezenta 40% (Bulgaru, 1996).

Nu numai secetele au implicaţii asupra sănătăţii umane. Încălzirea globală

este de aşteptat să afecteze, de asemenea, sănătatea populaţiei.

Valurile de căldură – consecinţă a încălzirii globale – implică unele riscuri

pentru sănătatea populaţiei, mai ales în zonele urbane, unde temperaturile sunt mai

ridicate. Se cunoaşte că vremea caniculară poate creşte riscul de deces, îndeosebi la

persoanele susceptibile de sensibilitate la efectele stresului termic. Cea mai mare

vulnerabilitate este manifestată, în general, de persoanele din grupele de vârstă care

depăşesc 65 de ani.

Dimensiunea creşterii riscului de deces este pusă în evidenţă de rata

mortalităţii, care poate depăşi, în timpul vremii călduroase, cu 50% nivelul general.

Organizaţia Meteorologică Mondială semnalează, în acest sens, situaţia înregistrată

în Chicago (SUA), când, datorită valului de căldură din timpul verii anului 1995,

s-au înregistrat excedentar peste 500 de decese (WMO, 1999).

O situaţie similară a fost generată în India de temperaturile mari din timpul

episoadelor caniculare din 1995 şi 1998, când numărul deceselor s-a ridicat la mai

multe mii, depăşind rata medie.

Un puternic val de căldură înregistrat în 1998 în SUA a provocat moartea a

peste l40 de persoane. În urma temperaturilor excesive şi-au pierdut viaţa 28 de

persoane în statul Oklahoma, 22 de persoane în statul Louisiana şi peste 80 de

persoane în statul Texas (România liberă, 1998).

Se menţionează, de asemenea, valul de căldură care s-a produs în iunie 1998,

în centrul Rusiei şi care a provocat peste 100 de decese (WMO, 1999).

Valul de căldură care a avut loc în India în anul 2003 a făcut, de asemenea,

numeroase victime. Temperaturile excesive, care au atins 40 grade Celsius, au

provocat moartea a 1 165 de persoane (România liberă, 2003).

Efectele încălzirii globale s-au resimţit şi în alte zone ale globului. În Europa,

canicula din vara anului 2003 a făcut aproximativ 20 000 de victime. Căldura a

afectat mai ales populaţia din Franţa, care a plătit cel mai greu tribut, respectiv

peste 11 000 de victime, conform declaraţiei ministrului francez al sănătăţii.

ASPECTE GLOBALE PRIVIND FENOMENELE DE SECETĂ, ARIDIZARE, DEŞERTIFICARE 7

Canicula poate cauza şi dezastre naturale. Astfel, ea poate produce incendii,

sau poate întreţine incendiile de pădure provocate din neglijenţa omului. În acest

caz sunt distruse suprafeţe însemnate de pădure (uneori, zeci de mii de ha), punând,

totodată, în pericol viaţa persoanelor aflate în apropiere. De asemenea, ele

provoacă nori de fum care împiedică desfăşurarea în condiţii bune a transporturilor.

Practicarea agriculturii în condiţiile climatului arid şi secetos a impus, încă

din cele mai vechi timpuri, utilizarea irigaţiilor. Acest sistem de practicare a

agriculturii a devenit indispensabil în condiţiile creşterii presiunii demografice şi a

schimbărilor climatice, care au accentuat regimul de uscăciune.

Ca urmare, irigaţiile au devenit un element de bază al asigurării globale a

hranei, 45% din producţia de hrană a lumii provenind din agricultura irigată.

Eficienţa deosebită a irigaţiilor în productivitatea agricolă a determinat ca, în

ultimul secol, suprafaţa terenurilor irigate să crească considerabil. Astfel, sub

aspectul suprafeţei irigate, secolul XX poate fi caracterizat drept o perioadă a

irigaţiei. Între anii 1900 şi 1950, suprafaţa zonelor irigate s-a dublat, ajungând la 94

milioane ha. În 1990, aceasta era de 243 milioane ha, dintre care 119 milioane ha în

ţările dezvoltate, pentru ca în anul 2000, să ajungă la 271 milioane ha (Brown,

1992, FAO, 2002).

Cele mai extinse zone irigate ale lumii, în anul 2000 se aflau în India (54 800

mii ha), China (54 402 mii ha), SUA (22 400 mii ha) şi Pakistan (18 090 mii ha)

(tabelul 4).

Tabelul nr. 4

Suprafaţa irigată din primele 16 ţări ale lumii care aplică acest sistem agricol

– 2000 –

Ţara Suprafaţa irigată (mii ha)

1. India 54 800

2. China 54 402

3. SUA 22 400

4. Pakistan 18 090

5. Iran 7 500

6. Mexic 6 500

7. Thailanda 4 998

8. Indonezia 4 815

9.Federaţia Rusă 4 600

10. Turcia 4 500

11. Uzbekistan 4 281

12. Bangladesh 4 187

13. Spania 3 655

14. Irak 3 525

15. Egipt 3 291

CRISTINA HUMĂ, DUMITRU CHIRIA8 C

16. Vietnam 3 000

17. Alte ţări 67 145

Sursa: FAO Yearbook, Production 2001, Vol. 55, Food and Agriculture Organization of the United

Nations, Roma, 2002.

Ponderea irigării în totalul suprafeţelor cultivate depăşeşte 50%, în multe ţări.

În India, spre exemplu, în 2000, peste 53% din suprafaţa cultivată era irigată, în

timp ce 65,5% din suprafaţa cultivată a Chinei era sub formă irigată (12). În plus,

multe ţări – Egipt, China, India, Indonezia, Israel, Japonia, Coreea de Nord şi cea

de Sud şi Pakistan – se bazează pe terenul irigat pentru mai mult de jumătate din

producţia internă de hrană.

Pe lângă extinderea zonelor de irigaţii, în scopul asigurării securităţii

alimentare, eforturile s-au concentrat, de asemenea, pe combaterea efectelor secetei

şi deşertificării şi prin alte mijloace. În acest sens se impun a fi menţionate iniţierea

de acţiuni de împădurire şi reîmpădurire în numeroase state ale lumii, practici de

agroforestare adoptate de fermierii din unele ţări, cu scopul de a-şi proteja culturile

şi păşunile, construirea de reţele de drenaj pentru reducerea excesului de umiditate

şi a salinizării.

Implementarea programelor de combatere a deşertificării şi secetei vizează,

în egală măsură, aspectele economice şi sociale ale zonelor afectate sau care

prezintă risc, cuprinzând eradicarea sărăciei şi promovarea sistemelor de mijloace

de trai alternative, ca şi dezvoltarea mediului rural.

Necesitatea de a aborda problemele deşertificării a fost subliniată la

Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul Înconjurător şi Dezvoltare de la Rio de

Janeiro (1992), în urma căreia a fost elaborată Convenţia privind Combaterea

Deşertificării (CCD), adoptată la Paris pe 17 iunie 1994 şi intrată în vigoare la 26

decembrie 1994. Începând din 1997, şi România este una dintre ţările semnatare ale

acestei convenţii (Legea 629/1997).

La recomandarea Naţiunilor Unite, ziua de 17 iunie a fost dedicată

„Combaterii deşertificării, secetei şi degradării terenurilor”. În acest fel,

comunitatea internaţională încearcă, prin marcarea unei date calendaristice, să

sensibilizeze opinia publică din întreaga lume şi, în special, pe cei care promovează

politici de administrare a suprafeţelor de teren să acţioneze în direcţia diminuării

efectelor deşertificării, secetei şi degradării terenurilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Brown, R. Lester, (coord.), Probleme globale ale omenirii. Starea lumii 1989–1990,

Bucureşti, Editura Tehnică, 1992.

2. Bulgaru, Mircea, Dreptul de a mânca, Bucureşti, Editura Economică, 1996.

3. Coman, Patricia, Bilanţul recoltei în ţările Europei de Est, România liberă, nr. 3247, 21

noiembrie, 2000.

4. Fârdeanu, Adina, China în secetă, Naţional nr. 1215, 1 iunie, 2001.

ASPECTE GLOBALE PRIVIND FENOMENELE DE SECETĂ, ARIDIZARE, DEŞERTIFICARE 9

5. Stănescu, Mădălina, Dezastru natural în statele Carolina de Sud şi Michigan, România

liberă nr. 2543, 7 august, 1998.

6. Tudor, Sorin, Securitatea alimentară mondială şi dezechilibrele acesteia, „Profitul agricol”,

14, 2003.

7. Agricultura României, nr. 25 (598), 21–27 iulie, 2002.

8. Căldura a ucis peste 1000 de oameni în India, România liberă nr. 4015, 5 iunie, 2003.

9. Cel mai puternic val de căldură din ultimii 28 de ani, România liberă nr. 2528, 21 iulie,

1998.

10. Earth Summit. Agenda 21. The United Nations Programme of Action from Rio, United

Nations, Rio de Janeiro, Brazilia, 1992.

11. Europa de Est bulversează piaţa grâului, „Agro Terra”, Anul I, nr. 7, octombrie, 2003.

12. FAO Yearbook. Production 2001, Vol.55, Food and Agriculture Organization of the

United Nations, Roma, 2002.

13. Footprints and Milestones: Population and Environmental Change, United Nations

Population Fund, New York, SUA, 2001.

14. Foreign Aid to End Hunger. Hunger 2001, Eleventh Annual Report on the State of World

Hunger, Bread for the World Institute, Washington, DC, SUA, 2001.

15. Guvernul francez acordă 500 de milioane de euro fermierilor afectaţi de secetă, „Profitul

agricol”, 20, 2003.

16. Population Resources and the Environment. The Critical Challenger, United Nations

Population Fund, New York, SUA, 1991.

17. Poverty and the Environment, United Nations Environment Programme, Nairobi, Kenya,

1995.

18. Saving our Planet. Challenger and Hopes, United Nations Environment Programme,

Nairobi, Kenya, 1992.

19. Secetă gravă în nordul Italiei, „Profitul agricol”, 18, 2003.

20. Weather, Climate and Health, World Meteorological Organization, Geneva, Elveţia, 1999."

 (sursa internet)

Numai prostia si indolenta romaneasca era in stare sa distruga munca a mai multe generatii si ceea ce era vital Gradinii Maicii Domnului. Dupa ce ai distrus e usor sa dai lectii si sa fii compatimitor, sa otravesti noile generatii ca inainte nu s-a facut nimic. Nimic e ce exista acuma Romania e acum ca o cusca plina de fiare fiere si hamesiti cum sa topeasca pentru ei si stapanii lor ce a mai ramas din aproape nimic. Asa sa ii ajute Dumnezeu!