"Seceta şi fenomenele asociate acesteia,
respectiv aridizarea şi deşertificarea, reprezintă, după poluare, cea de-a doua
mare problemă cu care se confruntă omenirea, în ultima jumătate de secol.
Extinderea acestor fenomene distructive
la nivel global este pusă în evidenţă de datele climatice care relevă o
încălzire progresivă a atmosferei şi o reducere a cantităţilor de precipitaţii,
care conduc la apariţia secetei. Permanentizarea acestui fenomen determină
producerea aridizării, ca o primă fază în instalarea unui climat secetos, iar,
ulterior, a deşertificării, care se recunoaşte prin scăderea drastică a
disponibilităţilor de apă, prin reducerea producţiilor culturilor agricole, a
biomasei necesare ca material furajer şi a biomasei lemnoase, precum şi prin extinderea
zonelor nisipoase.
Pe lângă schimbările climatice globale,
accentuarea secetelor şi deşertificării se datoreşte şi presiunii antropice.
Avem în vedere exploatările forestiere excesive, extindererea suprafeţelor
agricole şi managementul defectuos al terenurilor, creşterea demografică rapidă
şi, nu în ultimul rând, sărăcia.
La scară globală, terenurile supuse
deşertificării ocupă o pătrime din totalul
suprafeţei de uscat a Terrei şi
afectează circa 1 miliard de locuitori din cele peste 110 state ale lumii
atinse de deşertificare, dintre care şi ţara noastră.
Condiţiile specifice deşertificării
caracterizează cea mai mare parte din Africa (ţările Sahelului, Africa de Sud,
Africa de Est), Asia (Asia de Sud-Est, Asia de Sud, Afghanistan, Java, Filipine),
Australia şi America (nord-estul Braziliei, El Salvador, Guatemala, Haiti),
precum şi unele ţări din Europa.
Deşertificarea produce serioase pagube
materiale, care sunt estimate anual la 42 miliarde dolari SUA. Dintre acestea,
circa 9 miliarde de dolari SUA reprezintă pierderi care se înregistrează,
anual, numai în Africa.
Principalele efecte ale secetelor
constau în distrugerea recoltelor, diminuarea numărului de animale, prin
pierderea lor şi reducerea resurselor de apă, care afectează în fiecare an milioane
de oameni din ţările în curs de dezvoltare.
Populaţia cea mai săracă din aceste ţări
este şi cea mai vulnerabilă, pentru că este nevoită să trăiască în condiţiile
oferite de un mediu natural fragil, predispus la uscăciune. Amploarea situaţiei
este evidenţiată de numărul urgenţelor datorate fenomenului de secetă. Astfel,
în 1999 şi 2000, Naţiunile Unite au declarat 17 stări excepţionale asociate
secetei.
CALITATEA VIEŢII, XV, nr. 1–2, 2004, p.
CRISTINA HUMĂ, DUMITRU CHIRIA2 C
Anii secetoşi consecutiv, 1999 şi 2000,
au lovit puternic unele ţări din Asia.
În India, de pildă, au suferit 50 de
milioane de oameni din statele Rajahstan,
Gujarat, Orissa, Andhra Pradesh şi
Madhya Pradesh. Producţia de cereale, arahide
şi linte a scăzut.
China a resimţit, de asemenea, seceta
prelungită, care a lovit zone extinse din
nordul, sud-vestul, precum şi zonele
aride din nord-vest. În anul 2001, peste 16
milioane de chinezi şi 12 milioane de
vite au suferit din cauza lipsei de apă potabilă
(Fârdeanu A., Naţional, 2001). Pe lângă
efectele menţionate, China a mai avut de
înfruntat o problemă serioasă, respectiv
reducerea producţiei de grâu, porumb şi
orez.
În Pakistan, au suferit aproximativ 2
milioane de oameni din provincia
Baluchistan, iar 2 milioane de animale
au murit, în timp ce în apropierea provinciei
Sindh, circa 700 000 de oameni şi 5
milioane de animale au fost afectate. Un alt
efect al secetei a fost scăderea
preţurilor la animale, ceea ce a lipsit pe mulţi
oameni de venitul necesar pentru
cumpărarea hranei.
Afghanistanul, cu o capacitate redusă de
a înfrunta seceta, a suferit, în anul
2000, o scădere a recoltei de grâu, orz,
orez şi porumb.
În Iran, 18 dintre cele 28 de provincii
au fost lovite de seceta din anul 2000.
Producţia de grâu a înregistrat o
reducere de 25%. Efectivul de animale s-a
diminuat şi el cu aproximativ 800 000 de
animale, ceea ce i-a determinat pe
fermierii afectaţi să migreze la oraş,
în căutare de lucru.
Informaţiile cu privire la efectele
secetei din 1999 şi 2000, care a afectat
unele state din Asia, par a fi
confirmate şi de datele conţinute de documentele
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru
Alimentaţie şi Agricultură. Într-adevăr,
analiza datelor statistice indică, la
nivelul statelor asiatice care au resimţit seceta –
India, China, Pakistan, Afghanistan şi
Iran –, o diminuare a producţiilor de cereale.
Analiza comparativă arată că între anii
1999 şi 2001 s-a înregistrat o scădere a
producţiilor de cereale în statele
menţionate, care variază de la aproape 3% – cazul
Indiei – la peste 37% – cazul
Afghanistanului (tabelul 1).
Tabelul nr. 1
Producţia de cereale în unele state
asiatice în 2001, comparativ cu 1999 (mii tone)
Ţara 1999 2001 %
2001/1999
Afghanistan 3 257 2 046 -37,2
China 455 192 404 126 -11,3
India 236 836 230 611 -2,7
Iran 14 186 11 909 -16,1
Pakistan 30 471 27 820
-8,7
Sursa: Prelucrat după FAO Yearbook.
Production, 2001, vol. 55
Food and Agriculture Organization of the
United Nations, Roma, 2002.
ASPECTE GLOBALE PRIVIND FENOMENELE DE
SECETĂ, ARIDIZARE, DEŞERTIFICARE 3
Este dificil de precizat dacă la
diminuarea producţiilor de cereale a contribuit
un singur factor, respectiv seceta, sau
au fost determinanţi şi alţi factori, şi în ce
măsură au participat aceştia.
Fenomenul de secetă din ultimii ani s-a
manifestat şi în alte regiuni ale
globului, respectiv în America, Europa
şi Australia.
Temperaturile foarte mari (peste 400C),
înregistrate în anul 1998, au afectat
considerabil statele americane Carolina
de Sud, Texas şi Oklahoma. În Carolina de
Sud, au fost compromise culturile de
porumb, soia şi bumbac. Această situaţie a
impus măsuri de asistenţă a fermierilor
ale căror culturi au fost calamitate, prin
acordarea de credite cu dobânzi
preferenţiale. În statul Texas, valul de căldură a
cauzat pagube agriculturii a căror
valoare s-a ridicat la 1 500 milioane dolari, în
timp ce în statul Oklahoma, pierderile
înregistrate în agricultură şi zootehnie au
depăşit 2 000 milioane dolari (România
liberă, 1998).
În anul 2000, seceta a lovit unele ţări
europene, între care s-au numărat
România1, Bulgaria, Cehia şi Polonia
(România liberă, 2000). Condiţiile
meteorologice nefavorabile din Bulgaria
şi Cehia au determinat scăderea producţiei
de cereale cu 9%, respectiv 7%, cu toate
că suprafaţa cultivată în ambele ţări a
crescut (FAO, 2002). În Polonia,
producţia agricolă s-a diminuat cu 13% în 2000,
faţă de 1999, un rol important în
generarea acestei situaţii avându-l seceta (FAO,
2002).
Deficitul de cereale din ţările
menţionate a pus autorităţile în situaţia de a
achiziţiona cereale, în special grâu,
pentru acoperirea necesarului.
Condiţiile climatice secetoase din anul
2002 au fost nefavorabile pentru
agricultura unor state, precum Canada,
Statele Unite ale Americii şi Australia, în
timp ce seceta prelungită din anul 2003
a fost resimţită de mai multe state din
Europa.
În Franţa, în 2003, producţia agricolă a
scăzut din cauza celor şase luni de
secetă. Recolta de porumb a înregistrat
o scădere cu 25% faţă de anul 2002.
Fermele de păsări au avut, de asemenea,
de suferit datorită valului de căldură,
înregistrând pierderi de 3,4 milioane de
păsări, mai ales în regiunile Bretania şi
Loara. Se estimează că pagubele
provocate fermierilor sunt cuprinse între 1 şi 4
miliarde euro. Situaţia creată de
condiţiile meteorologice neprielnice a determinat
guvernul francez să acorde despăgubiri
în valoare de 500 milioane euro fermierilor
afectaţi, precum şi scutire de taxe, sub
forma renunţării la anumite contribuţii
sociale (Profitul agricol 20, 2003).
Şi Italia a resimţit acut efectele
secetei din anul 2003. Regiunile Piemont,
Emilia Romagna, Lombardia şi Veneţia,
prin guvernatorii lor, au fost nevoite să
ceară instaurarea stării de urgenţă,
care le permite obţinerea de fonduri pentru a
contracara efectele nefaste ale secetei.
1 Efectele secetei din anul 2000 asupra
agriculturii româneşti vor face obiectul unui articol
viitor.
CRISTINA HUMĂ, DUMITRU CHIRIA4 C
Prin urmare, Uniunea Europeană a
înregistrat, în 2003 o diminuare a
producţiei de cereale, care a ajuns la
99,5 milioane tone, faţă de 103,3 milioane
tone, în 2002. Unele estimări arată că
fermierii europeni au avut pierderi de cel
puţin 13 miliarde euro, din cauza
secetei din anul 2003.
În partea de est şi sud-est a
continentului european, în Rusia şi Ucraina,
seceta din 2003 a avut consecinţe
dramatice asupra recoltelor.
În Rusia, conform estimărilor, producţia
de grâu a înregistrat o scădere de
33%, faţă de cea din anul 2002. Situaţia
a fost determinată atât de reducerea
suprafeţei cultivate, cât şi de
condiţiile meteorologice nefavorabile.
Randamentul scăzut datorat secetei,
combinat cu diminuarea suprafeţelor
cultivate au avut un efect devastator
asupra producţiei de grâu a Ucrainei, în 2003,
care reprezintă doar 30% din cea a
anului 2002.
Declinul producţiei mondiale de grâu cu
20 de milioane de tone în 2003 faţă
de 2001 se repercutează direct asupra
pieţei grâului şi asupra preţului de achiziţie a
acestuia (Agro Terra, 2003). Diminuarea
producţiei de grâu are un impact direct
asupra rezervelor de hrană ale lumii, în
condiţiile în care, pe plan mondial, grâul,
alături de orez şi porumb, constituie
alimentul de bază pentru doi din trei oameni.
Prin impactul asupra producţiei
agricole, seceta reprezintă principalul factor
de risc în reducerea potenţialului de
producere a hranei. Diminuarea capacităţii
ţărilor afectate de secetă şi
deşertificare de a produce hrană determină deficite de
alimente, cu efecte asupra rezervelor de
hrană ale lumii şi asupra comerţului cu
cereale.
Asigurarea hranei reprezintă o problemă
majoră pentru multe state. În lume
există 86 de ţări sărace şi în curs de
dezvoltare care nu dispun de mijloace
suficiente de producere a alimentelor,
dar nici de fonduri pentru importul
alimentelor deficitare. Pentru acestea,
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a
iniţiat programe speciale, în cadrul cărora un
obiectiv major îl constituie asigurarea
şi controlul apei, ca factor esenţial de
producţie. În ciuda eforturilor depuse,
potrivit estimărilor, două miliarde de
persoane sunt lipsite de securitate
alimentară, care este definită de FAO ca „o
situaţie în care toţi oamenii, în orice
moment, au acces la hrană sigură şi nutritivă,
pentru a menţine o viaţă sănătoasă şi
activă” (UNPF, 2001).
Interesul comunităţii internaţionale
pentru rezolvarea problemei hranei,
respectiv a foamei, a fost arătat cu
prilejul Summit-ului Organizaţiei Naţiunilor
Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură
(FAO), desfăşurat la Roma în perioada 10–
13 iulie 2002, ca şi de precedentul
summit din 1996, la care au participat şefi de stat
şi de guvern din 185 de ţări. Aceştia au
exprimat voinţa politică, în vederea
„asigurării securităţii alimentare a
tuturor, eradicării foametei în toate ţările şi
reducerii cu cel puţin jumătate a
numărului persoanelor subalimentate, până cel
târziu în anul 2015” (Agricultura
României, 2002). Datele actuale indică însă că
numărul persoanelor subalimentate din
ţările în curs de dezvoltare scade într-un
ritm de 6 milioane pe an, faţă de cel
estimat de 22 milioane pe an, necesar pentru
ASPECTE GLOBALE PRIVIND FENOMENELE DE
SECETĂ, ARIDIZARE, DEŞERTIFICARE 5
atingerea obiectivului propus de
Summitul Mondial al Alimentaţiei din 1996
(tabelul 2).
Tabelul nr. 2
Situaţia subnutriţiei pe Glob – perioada
1996–1998, comparativ cu 1969–1971
1969–1971 1996–1998 %
Regiunea Milioane persoane
subnutrite
Milioane persoane
subnutrite 1998/1969
Africa sub-sahariană 88 186 + 111,4
Africa de nord şi de est 45 36 - 20,0
America Latină şi Caraibe 54 55 + 1,9
Asia de sud 267 294 + 10,1
Asia de est şi sud-est 504 221 - 56,2
Total 954 792 - 16,9
Sursa: Foreign Aid to End Hunger. Hunger
2001, Eleventh Annual Report on the State of World
Hunger, Bread for the World Institute, Washington, DC,
USA.
Prin impactul asupra producţiei de
hrană, seceta poate avea efecte
devastatoare asupra sănătăţii umane.
Aceasta cu atât mai mult cu cât seceta este un
fenomen cu frecvenţă mare în zone
extinse din state în curs de dezvoltare, cu
populaţie numeroasă. Insuficienţa de
hrană determină un nivel mai ridicat al
morbidităţii, cauzat de o serie de
afecţiuni, între care se deosebesc pelagra, anemia
feriprivă, hipocalcemia, hipomagnezia,
conţinutul scăzut în macro- şi, mai ales,
micronutrienţi (vitamine, săruri
minerale), dar şi slăbirea rezistenţei organismului
faţă de factori patogeni.
Anemia, malnutriţia şi, respectiv, subnutriţia
sunt efecte ale consumului
inadecvat de hrană. Aproximativ două
miliarde de persoane din ţările în curs de
dezvoltare sunt anemice, iar 1,1
miliarde de persoane din întreaga lume sunt
malnutrite (UNPF, 2001). Frecvenţa
subnutriţiei este, de asemenea, ridicată în
multe regiuni ale lumii. Se estimează că
numărul persoanelor subnutrite cronic era,
în 1996–1998, de 792 de milioane de
persoane, ceea ce reprezintă 18% din
populaţia totală a regiunilor respective
(tabelul 3).
Tabelul nr. 3
Situaţia subnutriţiei în unele regiuni
ale Globului (1996–1998)
Regiunea Milioane persoane subnutrite %
din totalul populaţiei
Africa sub-sahariană 186 34
Africa de nord şi de est 36 10
America Latină şi Caraibe 55 11
Asia de sud 294 23
Asia de est şi sud-est 221 12
Total 792 18
Sursa: Foreign Aid to End Hunger. Hunger
2001, Eleventh Annual Report on the State of World
Hunger, Bread for the World Institute, Washington, DC,
USA.
CRISTINA HUMĂ, DUMITRU CHIRIA6 C
Atât malnutriţia, cât şi subnutriţia pot
să afecteze sănătatea fizică şi mintală,
capacitatea de muncă şi, uneori, pot
provoca chiar moartea. Malnutriţia, spre
exemplu, reprezintă factorul principal
pentru 11,7% dintre decesele din întreaga
lume, cu alte cuvinte, 5,8 milioane de
decese în fiecare an (WMO, 1999).
Subnutriţia, la rândul ei, cauzează
moartea a milioane de persoane din ţările
în curs de dezvoltare. Astfel, unele
estimări arată că peste jumătate din cele 60 de
milioane de persoane care mor anual
prematur îşi datorează moartea subnutriţiei.
Relaţia strânsă dintre insuficienţa
alimentară şi starea de sănătate a populaţiei
este exprimată, de asemenea, de ponderea
copiilor sub 5 ani subponderali. Datele
statistice ale ONU indicau că, în 1992,
în ţările în care o persoană realizează sub 35
de dolari PNB lunar, ponderea copiilor
sub 5 ani a căror greutate era inferioară
celei normale reprezenta 40% (Bulgaru,
1996).
Nu numai secetele au implicaţii asupra
sănătăţii umane. Încălzirea globală
este de aşteptat să afecteze, de
asemenea, sănătatea populaţiei.
Valurile de căldură – consecinţă a
încălzirii globale – implică unele riscuri
pentru sănătatea populaţiei, mai ales în
zonele urbane, unde temperaturile sunt mai
ridicate. Se cunoaşte că vremea
caniculară poate creşte riscul de deces, îndeosebi la
persoanele susceptibile de sensibilitate
la efectele stresului termic. Cea mai mare
vulnerabilitate este manifestată, în
general, de persoanele din grupele de vârstă care
depăşesc 65 de ani.
Dimensiunea creşterii riscului de deces
este pusă în evidenţă de rata
mortalităţii, care poate depăşi, în
timpul vremii călduroase, cu 50% nivelul general.
Organizaţia Meteorologică Mondială
semnalează, în acest sens, situaţia înregistrată
în Chicago (SUA), când, datorită valului
de căldură din timpul verii anului 1995,
s-au înregistrat excedentar peste 500 de
decese (WMO, 1999).
O situaţie similară a fost generată în
India de temperaturile mari din timpul
episoadelor caniculare din 1995 şi 1998,
când numărul deceselor s-a ridicat la mai
multe mii, depăşind rata medie.
Un puternic val de căldură înregistrat
în 1998 în SUA a provocat moartea a
peste l40 de persoane. În urma
temperaturilor excesive şi-au pierdut viaţa 28 de
persoane în statul Oklahoma, 22 de
persoane în statul Louisiana şi peste 80 de
persoane în statul Texas (România liberă,
1998).
Se menţionează, de asemenea, valul de
căldură care s-a produs în iunie 1998,
în centrul Rusiei şi care a provocat
peste 100 de decese (WMO, 1999).
Valul de căldură care a avut loc în
India în anul 2003 a făcut, de asemenea,
numeroase victime. Temperaturile
excesive, care au atins 40 grade Celsius, au
provocat moartea a 1 165 de persoane
(România liberă, 2003).
Efectele încălzirii globale s-au
resimţit şi în alte zone ale globului. În Europa,
canicula din vara anului 2003 a făcut
aproximativ 20 000 de victime. Căldura a
afectat mai ales populaţia din Franţa,
care a plătit cel mai greu tribut, respectiv
peste 11 000 de victime, conform
declaraţiei ministrului francez al sănătăţii.
ASPECTE GLOBALE PRIVIND FENOMENELE DE
SECETĂ, ARIDIZARE, DEŞERTIFICARE 7
Canicula poate cauza şi dezastre
naturale. Astfel, ea poate produce incendii,
sau poate întreţine incendiile de pădure
provocate din neglijenţa omului. În acest
caz sunt distruse suprafeţe însemnate de
pădure (uneori, zeci de mii de ha), punând,
totodată, în pericol viaţa persoanelor
aflate în apropiere. De asemenea, ele
provoacă nori de fum care împiedică
desfăşurarea în condiţii bune a transporturilor.
Practicarea agriculturii în condiţiile
climatului arid şi secetos a impus, încă
din cele mai vechi timpuri, utilizarea
irigaţiilor. Acest sistem de practicare a
agriculturii a devenit indispensabil în
condiţiile creşterii presiunii demografice şi a
schimbărilor climatice, care au
accentuat regimul de uscăciune.
Ca urmare, irigaţiile au devenit un
element de bază al asigurării globale a
hranei, 45% din producţia de hrană a
lumii provenind din agricultura irigată.
Eficienţa deosebită a irigaţiilor în
productivitatea agricolă a determinat ca, în
ultimul secol, suprafaţa terenurilor
irigate să crească considerabil. Astfel, sub
aspectul suprafeţei irigate, secolul XX
poate fi caracterizat drept o perioadă a
irigaţiei. Între anii 1900 şi 1950,
suprafaţa zonelor irigate s-a dublat, ajungând la 94
milioane ha. În 1990, aceasta era de 243
milioane ha, dintre care 119 milioane ha în
ţările dezvoltate, pentru ca în anul
2000, să ajungă la 271 milioane ha (Brown,
1992, FAO, 2002).
Cele mai extinse zone irigate ale lumii,
în anul 2000 se aflau în India (54 800
mii ha), China (54 402 mii ha), SUA (22
400 mii ha) şi Pakistan (18 090 mii ha)
(tabelul 4).
Tabelul nr. 4
Suprafaţa irigată din primele 16 ţări
ale lumii care aplică acest sistem agricol
– 2000 –
Ţara Suprafaţa irigată (mii ha)
1. India 54 800
2. China 54 402
3. SUA 22 400
4. Pakistan 18 090
5. Iran 7 500
6. Mexic 6 500
7. Thailanda 4 998
8. Indonezia 4 815
9.Federaţia Rusă 4 600
10. Turcia 4 500
11. Uzbekistan 4 281
12. Bangladesh 4 187
13. Spania 3 655
14. Irak 3 525
15. Egipt 3 291
CRISTINA HUMĂ, DUMITRU CHIRIA8 C
16. Vietnam 3 000
17. Alte ţări 67 145
Sursa: FAO Yearbook, Production 2001,
Vol. 55, Food and Agriculture Organization of the United
Nations, Roma, 2002.
Ponderea irigării în totalul
suprafeţelor cultivate depăşeşte 50%, în multe ţări.
În India, spre exemplu, în 2000, peste
53% din suprafaţa cultivată era irigată, în
timp ce 65,5% din suprafaţa cultivată a
Chinei era sub formă irigată (12). În plus,
multe ţări – Egipt, China, India,
Indonezia, Israel, Japonia, Coreea de Nord şi cea
de Sud şi Pakistan – se bazează pe
terenul irigat pentru mai mult de jumătate din
producţia internă de hrană.
Pe lângă extinderea zonelor de irigaţii,
în scopul asigurării securităţii
alimentare, eforturile s-au concentrat,
de asemenea, pe combaterea efectelor secetei
şi deşertificării şi prin alte mijloace.
În acest sens se impun a fi menţionate iniţierea
de acţiuni de împădurire şi reîmpădurire
în numeroase state ale lumii, practici de
agroforestare adoptate de fermierii din
unele ţări, cu scopul de a-şi proteja culturile
şi păşunile, construirea de reţele de
drenaj pentru reducerea excesului de umiditate
şi a salinizării.
Implementarea programelor de combatere a
deşertificării şi secetei vizează,
în egală măsură, aspectele economice şi
sociale ale zonelor afectate sau care
prezintă risc, cuprinzând eradicarea
sărăciei şi promovarea sistemelor de mijloace
de trai alternative, ca şi dezvoltarea
mediului rural.
Necesitatea de a aborda problemele
deşertificării a fost subliniată la
Conferinţa Naţiunilor Unite privind
Mediul Înconjurător şi Dezvoltare de la Rio de
Janeiro (1992), în urma căreia a fost
elaborată Convenţia privind Combaterea
Deşertificării (CCD), adoptată la Paris
pe 17 iunie 1994 şi intrată în vigoare la 26
decembrie 1994. Începând din 1997, şi
România este una dintre ţările semnatare ale
acestei convenţii (Legea 629/1997).
La recomandarea Naţiunilor Unite, ziua
de 17 iunie a fost dedicată
„Combaterii deşertificării, secetei şi
degradării terenurilor”. În acest fel,
comunitatea internaţională încearcă,
prin marcarea unei date calendaristice, să
sensibilizeze opinia publică din
întreaga lume şi, în special, pe cei care promovează
politici de administrare a suprafeţelor
de teren să acţioneze în direcţia diminuării
efectelor deşertificării, secetei şi
degradării terenurilor.
BIBLIOGRAFIE
1. Brown, R. Lester, (coord.), Probleme
globale ale omenirii. Starea lumii 1989–1990,
Bucureşti, Editura Tehnică, 1992.
2. Bulgaru, Mircea, Dreptul de a mânca,
Bucureşti, Editura Economică, 1996.
3. Coman, Patricia, Bilanţul recoltei în
ţările Europei de Est, România liberă, nr. 3247, 21
noiembrie, 2000.
4. Fârdeanu, Adina, China în secetă,
Naţional nr. 1215, 1 iunie, 2001.
ASPECTE GLOBALE PRIVIND FENOMENELE DE
SECETĂ, ARIDIZARE, DEŞERTIFICARE 9
5. Stănescu, Mădălina, Dezastru natural
în statele Carolina de Sud şi Michigan, România
liberă nr. 2543, 7 august, 1998.
6. Tudor, Sorin, Securitatea alimentară
mondială şi dezechilibrele acesteia, „Profitul agricol”,
14, 2003.
7. Agricultura României, nr. 25 (598),
21–27 iulie, 2002.
8. Căldura a ucis peste 1000 de oameni
în India, România liberă nr. 4015, 5 iunie, 2003.
9. Cel mai puternic val de căldură din
ultimii 28 de ani, România liberă nr. 2528, 21 iulie,
1998.
10. Earth Summit. Agenda 21. The United Nations
Programme of Action from Rio, United
Nations, Rio de Janeiro, Brazilia, 1992.
11. Europa de Est bulversează piaţa
grâului, „Agro Terra”, Anul I, nr. 7, octombrie, 2003.
12. FAO Yearbook. Production 2001,
Vol.55, Food and Agriculture Organization of the
United Nations, Roma, 2002.
13. Footprints and Milestones:
Population and Environmental Change, United Nations
Population Fund, New York, SUA, 2001.
14. Foreign Aid to End Hunger. Hunger
2001, Eleventh Annual Report on the State of World
Hunger, Bread for the World Institute, Washington, DC,
SUA, 2001.
15. Guvernul francez acordă 500 de
milioane de euro fermierilor afectaţi de secetă, „Profitul
agricol”, 20, 2003.
16. Population Resources and the
Environment. The Critical Challenger, United Nations
Population Fund, New York, SUA, 1991.
17. Poverty and the Environment, United
Nations Environment Programme, Nairobi,
Kenya,
1995.
18. Saving our Planet. Challenger and
Hopes, United Nations Environment Programme,
Nairobi, Kenya, 1992.
19. Secetă gravă în nordul Italiei,
„Profitul agricol”, 18, 2003.
20. Weather, Climate and Health, World
Meteorological Organization, Geneva,
Elveţia, 1999."
(sursa internet)
Numai prostia si indolenta romaneasca era in stare sa distruga munca a mai multe generatii si ceea ce era vital Gradinii Maicii Domnului. Dupa ce ai distrus e usor sa dai lectii si sa fii compatimitor, sa otravesti noile generatii ca inainte nu s-a facut nimic. Nimic e ce exista acuma Romania e acum ca o cusca plina de fiare fiere si hamesiti cum sa topeasca pentru ei si stapanii lor ce a mai ramas din aproape nimic. Asa sa ii ajute Dumnezeu!